Unde este cel mai bine să muncești în străinătate

Publicat: 13 08. 2013, 15:45
Actualizat: 20 03. 2019, 14:28

Românii care își doresc să plece la muncă în străinătate pot câștiga salarii nete lunare de peste 2.000 de euro, dacă se angajează ca îngrijitori de persoane vârstnice, muncitori în construcții sau asistenți medicali.

Ei trebuie să aleagă însă cu multă atenție țara în care se vor angaja, având în vedere că pentru același post diferențele salariale pot fi chiar și de 1.400 de euro de la o țară la alta, potrivit unei analize Tjobs.

Marea Britanie, cea mai bună țară pentru a lucra ca ospătar sau ca bucătar

Angajatorii din Marea Britanie își plătesc cel mai bine ospărarii și bucătarii, mai exact cu salarii nete lunare de cel mult 1.400 de euro, respectiv de 1.800 de euro.

O altă țară în care job-ul de ospătar este bine plătit este și Germania, patronii restaurantelor și localurilor de aici oferindu-le ospătarilor salarii nete care ajung la 1.400 de euro.

FOTO: Publimedia/Shutterstock

Sume de bani mai mici pot fi câștigate, pe același post, de către cei care lucrează în Grecia și în Cipru, unde salariul net nu depășește 800 de euro.

Românii care vor să se angajeze ca bucătari se pot îndrepta și spre posturi în firme din Franța și din Germania unde salariul net poate ajunge la 1.500, respectiv la 1.400 de euro pe lună.

Cele mai prost plătite posturi de bucătar pot fi găsite în Cipru unde angajatorii nu își plătesc personalul cu salarii nete mai mari de 1.000 de euro.

Cât câștigi ca îngrijitor de persoane vârstnice

Românii care vor să se angajeze peste hotare ca îngrijitori de bătrâni ar trebui să se îndrepte spre țari precum Marea Britanie și Germania. Aici salariul net lunar maxim pe care îl pot primi ajunge la 2.300 de euro, respectiv la 1.500 de euro.

FOTO: Publimedia/Shutterstock

Un câștig net lunar de circa 1.300 de euro poate fi obținut, totodată, în cazul în care angajatorul este austriac.

Cele mai mici salarii sunt oferite de către italieni celor care lucrează ca îngrijitori de persoane vârstnice. În acest caz, salariul pe care îl poți câștiga este de cel mult 900 de euro pe lună.

Salarii lunare de 2.500 de euro în Franța în construcții

Persoanele interesate de un post peste hotare în domeniul construcțiilor ar trebui să aleagă dintre ofertele de muncă venite din partea angajatorilor francezi și germani, aceștia plătindu-și personalul cu un salariu net lunar de până la 2.500 de euro.

FOTO: Publimedia/Shutterstock

Muncitorii în construcții sunt plătiți în Norvegia cu un salariu net de cel mult 1.850 de euro, iar în Polonia cu 1.800 de euro.

Asistenții medicali, salarii mai mici decât îngrijitorii de vârstnici

Cel mai mare salariu net pe care îl pot obține asistenții medicali care își doresc să profeseze în clinicile și în spitalele din străinătate poate fi obținut în Elveția.

Acesta ajunge la 2.250 de euro lunar și este mai mic cu 50 de euro cât câștigul pe care îl poate obține un îngrijitor de bătrâni în Marea Britanie.

FOTO: Publimedia/Shutterstock

În Germania asistenții medicali sunt plătiți cu 2.000 de euro lunar, în timp ce în Marea Britanie și în Italia salariul net scade până la 1.900 de euro, respectiv 1.700 de euro.

Cât câștigă șoferii profesioniști în străinătate

În Italia, șoferii profesioniști sunt plătiți cu un salariu net lunar de circa 2.000 de euro. Acesta este mai mare cu 300 de euro decât cel cu care sunt plătiți românii care lucrează pe același post, dar pentru firme din Olanda.

Aici salariul net lunar poate ajunge la cel mult 1.700 de euro.

FOTO: Publimedia/Shutterstock

Salarii de 1.800 de euro, respectiv 1.750 de euro pot fi obținute lunar de către șoferii profesioniști în Franța și în Germania.

Unde este cel mai profitabil să te angajezi ca muncitor în agricultură

Cel mai mare salariu net lunar pentru postul de muncitor necalificat în agricultură poate fi câștigat, potrivit analizei Tjobs, de către angajații firmelor din Germania, mai exact 1.550 de euro.

Și patronii austrieci care conduc firme ce își desfășoară activitatea în acest sector își plătesc bine salariații, mai exact cu circa 1.500 de euro pe lună.

FOTO: Publimedia/Shutterstock

Persoanele interesate de un astfel de loc de muncă se pot îndrepta și spre țări precum Italia sau Suedia unde salariul net oferit de către angajatori ajunge la 1.000 de euro.

Fii la curent cu știrile economice ale momentului. Abonează-te la pagina de Facebook Gândul Financiar.