Veste bună pentru unii dintre românii cu credite în franci elvețieni

Publicat: 28 02. 2015, 18:21
Actualizat: 22 03. 2019, 07:41

Astfel, cei care și-au achitat datoria la bancă după aprecierea francului, dar înainte de data de 20 ianuarie, când banca a decis înghețarea cursului la referința BNR de la finele anului trecut, au primit înapoi diferența dintre cursul la care au schimbat francii și cel de pe 31 decembrie 2014, a precizat Bogdan Neacșu, vicepreședinte Volksbank, la o conferință de specialitate organizată de Finmedia.

Neacșu spune că la banca pe care o reprezintă nu s-au înregistrat probleme cu returnarea creditelor în franci elvețieni după noul val de apreciere a monedei, generat de decizia băncii centrale din Elveția de a ridica plafonul mnim de 1,2 franci/euro.

„Deocamdată nu am cazuri de genul acesta. Pentru ei situația este oarecum neschimbată față de 31 decembrie”, a precizaz el, adăugând că „ne-a interesat să vedem cum s-a calmat piața. Nu mai văd deviații de curs cu două cifre, dar văd fluctuații de curs destul de mari”.

Pe 19 ianuarie, Volksbank a decis să înghețe cursul leu/franc pentru o perioadă de trei luni, până pe 17 aprilie. Banca a ales referința din 31 decembrie 2014, respectiv 3,8035 lei/franc. Măsura a fost destinată în mod exclusiv plății a trei rate lunare și a oricăror sume restante.

Referința oficială anunțată în acea zi de BNR pentru francul elevețian a fost cu 19,5% peste valoarea înregistrată cu o zi înaninte ca banca centrală a Elveției să renunțe la la plafonul minim de 1,2 franci/euro, decizie care a provocat imediat aprecierea puternică a monedei elvețiene.

Volksbank a vândut în 2014 credite neperformante în valoarea de 490 de milioane de echivalent euro, fiind vorba în mare parte de credite în franci elvețieni. Rata de neperformante a scăzut astfel de la 24% la 7-8%, a mai precizat Neacșu.

Volksbank România va fi preluată de Banca Transilvania, cele două instituții de credit urmând să acționeze ca entități separate până la finalizarea tranzacției.