Geanin Șerban, președinte Asociația OIREP Ambalaje: „Problematica de mediu ne afectează pe toți”

Publicat: 21 07. 2022, 10:00

This browser does not support the video element.

Toți membrii care fac parte din Asociația OIREP Ambalaje, dar și celelalte asociații care implementează răspunderea extinsă a producătorului, finanțează campaniile de informare și educare, inclusiv cele adresate direct copiilor. Campania „Un’ Doi Trei”, inițiată de Asociația OIREP Ambalaje, cu sprijinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, vine cu un mesaj uniform, la nivel de societate, și susține inclusiv inițiativele la nivel local.

„Acești copii vin extrem de entuziaști la atelierele (n.r. de educație ecologică), dar există riscul, întorși acasă, într-un mediu unde se face sau nu colectare separată, toate aceste informații și, mai ales, energia pe care o au cei mici să se piardă. Este ceea ce am spus și eu: vom reuși dacă toți vom fi implicați. Toți membrii asociației noastre, dar și celelalate organizații care implementează răspunderea extinsă a producătorului, cum spuneam, finanțează de ani de zile campanii și foarte multe sunt adresate direct copiilor. Dar am observat acest lucru în momentul în care trece un anumit timp, din nefericire foarte scurt, din diferite motive cu diferite scuze, părinții nu-i susțin și nu continuă acest demers al celor mici de a colecta separat. Din ce în ce mai multe școli sunt dotate cu infrastructură, iar în cadrul școlilor, din observațiile noastre, se face corect această colectare separată și totuși în momentul în care tragem linie reușim doar 14%, față de 50-60% cât ar trebui. Este o diferență colosală și este clar că trebuie să venim să completăm aceste ateliere, aceste inițiative private, cu un demers mult mai amplu și aceasta este și filosofia campaniei “Un’ Doi Trei” care, pentru prima oară în România, înceacă să vină cu un mesaj uniform la nivel de societate, cu o dorință corectă de a susține inclusiv ințiativele din plan local. Dar trebuie să înțelegem cu toții, de la tânăr la cei mai în vârstă, indiferent de clasa socială în care trăim, că această problematică de mediu sub o formă sau alta ne va impacta pe fiecare dintre noi”, a declarat, la Gândul Green, Geanin Șerban, președinte Asociația OIREP Ambalaje.

Asociația OIREP Ambalaje cu sprijinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, a demarat campania Un’ Doi Trei, care își propune să informeze corect românii în legătură cu problema deșeurilor de ambalaje, să atragă atenția, dar și să diminueze impactul pe care deșeurile de ambalaje colectate necorespunzător îl au asupra mediului înconjurător, asupra calității vieților noastre și ale copiilor noștri. Mai mult, campania urmărește să creeze un nou obicei sănătos, care să intre în rutina românilor, acela de a colecta separat deșeurile de ambalaje generate în fiecare zi.

Un’ Doi Trei este o campanie inițiată de Asociația OIREP Ambalaje – prin Clean Recycle, Eco-Rom Ambalaje, Ecologic 3R Ambalaje, Eco Synergy, Financiar Recycling, GreenPoint Management și Green Resources Management – în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.