Floriana Jucan, despre cărți și plăcerea de a citi: ”Biblioteca era un Univers în care călătoream”
Floriana Jucan – directorul revistei Q Magazine – este o împătimită a lecturii, iar cărțile au reprezentat și reprezintă pentru ea un adevărat univers în care și-a regăsit, de foarte multe ori, liniștea psihică de care avea nevoie și energia pozitivă necesară fiecărei zile.
Într-un interviu acordat Emiliei Chebac, jurnalista a mărturisit că doar cărțile au avut puterea formidabilă de a o vindeca de o viitoare tristețe, fiind ”un copil lipsit de iubire și răsfăț”.
Cartea, ca o lumea în sine, a reprezentat un refugiu permanent pentru Floriana Jucan, iar ”Confesiunile” Sf. Augustin – ca un exemplu de suflet – au devenit nu doar o revelație, ci și o ”prelungire a personalității” sale.
”Fiind un copil lipsit de iubire și răsfăț, în sensul plin și rotund al cuvântului, cărțile cred că m-au vindecat și de o viitoare tristețe în care aș fi căzut. Mi-au cultivat un tip de ataraxie și fără ele, sunt convinsă că m-aș fi dezvoltat altfel emoțional și psihic decât am făcut-o. Biblioteca era un Univers în care călătoream. Cărțile m-au ajutat să nu alunec într-o prăpastie afectivă.
«Confesiunile» au fost ca o prelungire a personalității mele. Dialogul acesta îndreptat către divinitate, toată emoția, toată mărturisirea, recunoașterea, întoarcerea în timp la tot ce am greșit din punct de vedere uman, acceptarea, teofania, drum al Damascului, asumarea și abandonarea ulterioară într-o dimensiune care transcede umanul, m-au și fermecat, dar m-au și izbăvit cumva. Mi s-a părut că această carte este despre mine”, spune Floriana Jucan.
”M-am îndrăgostit de sinceritatea introspecției umane a Sfântului Augustin, de capacitatea lui de a se înălța peste tot ceea ce era cândva corporal și lumesc. Nu neapărat în plutire, ci în transfigurare”
Floriana Jucan
”Îmi plac cărțile care mă dor, care mă rănesc, care mă cutremură”
Oamenii cu har privesc spre Cer nu spre pământ, consideră Floriana Jucan, deși suntem învățați mai degrabă „să ne uităm pe unde mergem!” Puțini sunt capabili de o asemenea desprindere, de o asemenea transcendență, constată jurnalista, iar apoi concluzionează că a mai descoperit, ca pe o revelație, o astfel de transfigurare doar la ”sfinții închisorilor comuniste”.
”Am mai întâlnit o astfel de transfigurare la sfinții închisorilor comuniste. Și ei au atins «Everestul» acela al durerii fizice sau al degradării umane, încât numai spiritul, și ascensiunea au făcut posibilă trecerea și intrarea cu atingerea numinosului. În noaptea aceea de Revelion am călătorit cu Sfântul Augustin de la pământ până la cer și cred că a fost un punct kairotic în interiorul meu.
Îmi plac cărțile care mă dor, care mă rănesc, care mă cutremură, cărțile care îmi produc un seism interior. Orice carte în care am descoperit o dramă, a devenit o trăire catarhică. Cărțile sunt lucrătoare în om”, mai spune Floriana Jucan.
Cum a descoperit Floriana Jucan cărțile
Există, de fiecare dată, un factor declanșator, chiar și atunci când este vorba despre cărți și despre plăcerea de a răsfoi o carte, de a pătrunde în lumea aceea încărcată, pur și simplu, de magie și de mesaje.
Floriana Jucan spune că datorează descoperirea cărților și a lumii acestora mamei sale, dar și… destinului.
”Datorez descoperirea cărților mamei mele și destinului. Locuiam într-un apartament mic cu două camere, dar cu o bibliotecă mare.
Și, pentru că mama era francofilă, majoritatea scriitorilor din biblioteca noastră erau francezi, motiv pentru care am debutat ca cititor cu Balzac, Flaubert, Verlaine, Hugo, Guy de Maupassant, Dumas, Baudelaire, iar la 12-13 ani recitam deja din Francois Villon”, își amintește Floriana Jucan.
Citește și:
- Lansare de carte | Părintele Necula și Părintele Doboș, despre drumul spre o viață trăită cu sens și ”Împăcarea cu tine însuți”
- Cuvintele, scut și armă împotriva războiului | Revista ”Literatura și Arta” din Republica Moldova, număr-manifest: ”Cel care se crede mai tare decât Dumnezeu aduce suferinţă, durere şi moarte”
- ”Nebun de dragoste”, versuri cu dichis scrise de „cel care reinventează poezia”, poetul cu pălărie, Narcis Avădănei