Un fotbalist român, ATAC INCREDIBIL la adresa ungurilor. Președintele clubului e în STARE DE ȘOC: „Am fost ORIPILAT când am citit mesajul!”

Publicat: 12 04. 2013, 10:05
Actualizat: 29 07. 2014, 18:16

Un fotbalist din Liga a III-a din România, Dan Gavrilescu de la Olimpia Satu Mare, a postat pe Facebook un mesaj dur la adresa ungurilor.

„V-aș gaza pe toți și v-aș pune în lagăre”, a scris Gavrilescu pe pagina de Facebook a Primăriei Satu Mare, iar ulterior și-a exprimat regretul că Vlad Țepeș nu mai trăiește, pentru „a face dreptate”. Mesajul postat de Gavrilescu a stârnit numeroase critici pe rețeaua de socializare și nu numai.

Deputatul UDMR Gabor Kereskenyi a depus o plângere împotriva lui Gavrilescu la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. „În comentariile sale, sportivul face referire la metode de exterminare naziste și torționare, a incitat la discriminare pe criterii etnice, fapta sa a condus la crearea unei atmosfere ostile, degradante și umilitoare la adresa comunității maghiare din municipiul Satu Mare (…) Este foarte important să luăm atitudine în fața manifestărilor de acest gen. Declarațiile antimaghiare și jignitoare sunt nedemne pentru un club sportiv (…) precum Olimpia Satu Mare, la care au jucat români, unguri, șvabi și romi”, scrie Gabor Kereskenyi în plângerea depusă la CNCD.

Dan Gavrilescu

La rândul său, conducerea clubului Olimpia Satu Mare a anunțat că se delimitează de opinia jucătorului său și că va lua măsuri împotriva lui. „Am fost oripilat când am citit mesajul lui Gavrilescu, comentariul său nu are nimic în comun cu clubul de fotbal”, a declarat președintele Olimpia, Dan Babu. Clubul de fotbal va anunța vineri măsura pe care o va lua împotriva atacantului de 26 de ani.

În urmă cu un an, Gavrilescu și-a bătut un coechipier de origine maghiară, Raul Ritli, fiul fostului stelist Zoltan Ritli. ProSport scria atunci că Gavrilescu l-a bătut pe Ritli (16 ani), provocându-i o fractură de piramidă nazală, după ce acesta a mâncat papanași în cantonament.