Afganistan: Cel puțin 19 morți după un atac sinucigaș la un centru educațional din Kabul | VIDEO

Publicat: 30/09/2022, 12:12

Un atac sinucigaș la un centru educațional privat din capitala afgană, Kabul, a ucis cel puțin 19 persoane și a rănit alte câteva zeci, a anunțat vineri poliția.

Potrivit autorităților locale, atentatul sinucigaș nu a fost momentan revendicat de vreo grupare anume.

Mulți dintre locuitorii din zona de vest a capitalei, zonă în care s-a produs explozia, fac parte din grupul etnic Hazara, o minoritate etnică majoritar șiită, vizată în atacurile anterioare lansate de Statul Islamic și de către alte organizații teroriste.

Purtătorul de cuvânt al poliției din Kabul, Khalid Zadran, a declarat că bilanțul oficial este în acest moment de 19 morți și 27 de răniți.

Acesta a adăugat că atacul a avut loc la un centru privat de învățământ, unde elevii susțineau un examen. Școlile sunt de obicei închise în Afganistan vinerea.

„Atacarea țintelor civile dovedește cruzimea inamicului și lipsa standardelor morale ale acestuia”, a spus purtătorul de cuvânt, fără a preciza cine ar putea fi în spatele atacului.

Bilanțul atentatului ar urma să crească

Numărul oficial al morților va crește, cel mai probabil. O sursă medicală a declarat că 23 de persoane au fost ucise. O sursă din rândul talibanilor a declarat că 33 de persoane au fost ucise și că printre victime se numără și elevi ai școlii private, informează Reuters.

Ghulm Sadiq, un localnic, a spus că se afla acasă când a auzit un zgomot puternic și a ieșit afară pentru a vedea ce se întâmplă. Acesta a povestit că a observat fum ieșind din școală, iar el și vecinii săi au sărit imediat în ajutorul victimelor.

„Prietenii mei și cu mine am reușit să mutăm în jur de 15 răniți și nouă morți de la locul unde s-a produs explozia… alte cadavre se aflau sub scaune și sub mesele din interiorul sălii de clasă”, a spus el.

Karen Decker, însărcinata cu afaceri a Statelor Unite în Afganistan, a condamnat atentatul.

„Să vizezi o sală plină de elevi care susțin examene este rușinos; toți elevii ar trebui să poată beneficia de educație în pace și fără teamă”, a spus ea într-un mesaj pe Twitter.

Vârsta elevilor care au căzut victime atentatului nu a fost făcută publică, dar instituțiile private precum cea vizată pregătesc adolescenții din ultimii ani de liceu pentru examenele de admitere la universitate.

Școlile publice pentru fete au fost închise în Kabul în ultimele luni, după ce talibanii și-au încălcat promisiunea de a deschide toate școlile. Cu toate acestea, unele eleve încă frecventează centre private.

De la preluarea puterii în Afganistan, în august 2021, talibanii au subliniat că fac eforturi pentru a asigura securitatea la nivel național, după decenii de război, dar în ultimele luni au avut loc o serie de explozii în moschei și zone civile.

În 2020, un atac al Stat Islamic asupra unui astfel de centru privat a dus la moartea a 24 de persoane, printre care mulți adolescenți, mai amintește sursa citată.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Care este starea de sănătate a Regelui Charles al III-lea. Familia Regală Britanică a făcut...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Galileo Galilei, omul care a schimbat cursul istoriei. „Și totuși, se mișcă!”