Belgrad: Mii de oameni au ieșit în stradă pentru a-l susține pe Vladimir Putin. „Mama Rusia va învinge” | FOTO, VIDEO

Publicat: 05/03/2022, 10:47

Mii de sârbi cu steaguri rusești și poze cu Vladimir Putin au mărșăluit vineri seara prin capitala țării, Belgrad, o manifestație rară în Europa după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Protestul pro-Rusia vine în contextul în care Serbia se află într-un echilibru fragil între aspirațiile sale europene, parteneriatul cu NATO și apropierea sa istorică față de Rusia, notează Reuters.

Pentru mulți dintre sârbii de rând, amintirea bombardamentelor NATO din Serbia din anii 1990 este încă vie, iar faptul că Moscova s-a opus vehement în Consiliul de Securitate al ONU acțiunilor Alianței Nord-Atlantice la acea vreme îi face pe mulți dintre cetățenii țării vecine să simpatizeze Rusia, arată sursa citată.

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, care are nevoie să își asigure voturile simpatizanților pro-ruși înaintea alegerilor de luna viitoare, a subliniat în ultimele zile în repetate rânduri sprijinul de lungă durată al Moscovei pentru Serbia în cadrul Consiliului de Securitate ONU, precum și faptul că Moscova nu recunoaște independența Kosovo, o provincie a Serbiei care și-a declarat independența față de Belgrad în 2008.

Aproximativ 4.000 de persoane au participat la marșul din capitala Serbiei. Oamenii s-au adunat în fața unui monument al țarului rus Nicolae al II-lea din centrul Belgradului, unde au cântat imnurile Rusiei și Serbiei.

„Este vorba despre salvarea omenirii. Aceasta este o luptă între bine și rău și știm, slavă Domnului, că mama Rusia va învinge”, a spus unul dintre participanți.

Printre protestatari s-au numărat și membri ai clubului de motociclism „Lupii nopții” din Rusia, despre care se știe că au legături strânse cu Putin și că au participat la conflictul din estul Ucrainei, de partea separatiștilor pro-ruși, în 2014.

Serbia, prinsă între Est și Vest

Opiniile politice ale multor sârbi sunt influențate de tabloidele apropiate lui Vucic, care au preluat continuu mesajele Moscovei despre războiul din Ucraina. De altfel, una dintre aceste publicații a titrat pe prima pagină „Ucraina a atacat Rusia!” în prima zi a invaziei.

Cu toate acestea, în Serbia există și sprijin pentru Ucraina, zeci de oameni protestând împotriva invaziei în fața Ambasadei Rusiei la începutul acestei săptămâni. Mai multe astfel de evenimente sunt așteptate în acest weekend la Belgrad.

Vineri, Vucic i-a transmis ambasadorului Ucrainei în Serbia că Belgradul respectă dreptul internațional și integritatea teritorială a Ucrainei și că este pregătit să ofere ajutor umanitar și să accepte refugiați.

Serbia, care se bazează pe Moscova pentru nevoile sale energetice, s-a alăturat, de asemenea, statelor care au condamnat, în Adunarea Generală a ONU, atacul Rusiei, dar a refuzat să introducă sancțiuni împotriva Moscovei.

Vucic a declarat că țara sa este supusă unei presiuni intense pentru a-și armoniza politica externă cu cea a Uniunii Europene, organizație la care își propune să adere.

Compania aeriană națională, Air Serbia, continuă să opereze zboruri între Belgrad și Moscova, ba chiar și-a suplimentat cursele, în contextul în care statele membre UE și-au închis spațiul aerian pentru aeronavele din Rusia.

Andrei Văcaru
Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în anul 2013, dar și un master în Comunicare mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un stâlp de fier din India stă expus la ploi, vânt și umezeală de 1600...
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
Simona Halep s-a dus să mănânce la Gigi. Ce prețuri a găsit la restaurant
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander...
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO...
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Accident teribil la Brașov, între Voila și Făgăraș! Un șofer a murit pe loc după...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Mărturia şocantă a lui Stormy Daniels în procesul împotriva lui Trump nu schimbă opiniile susţinătorilor...
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
România nu are rival. Maghiarii s-au supărat tare. Ungaria, de nerecunoscut
Cât câștigă lunar o stewardesă. Ce ajută să ai un salariu mai mare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Novak Djokovic, lovit cu o sticlă în cap după victoria de la Roma. Tenismenul s-a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Femeile care vor să rămână însărcinate ar trebui să renunțe la vaping, arată un studiu