Ce prevede planul de pace semnat la Minsk și ce spune despre el un important lider separatist
„Acordurile vor fi realizate, dar cu mare dificultate”, a declarat pentru AFP liderul prorus.
„Arătați-mi un conflict care s-a încheiat imediat după semnarea unui document. Nu există așa ceva. Dar procesul este lansat, continuă și va continua”, a adăugat Purghin.
„Șanse sunt. Trebuie făcute eforturi și vor fi și mai multe șanse”, a afimat el.
Reprezentanții autorităților de la Kiev și separatiștii din estul Ucrainei au semnat sâmbătă la Minsk un memorandum în nouă puncte, care vizează consolidarea fragilului armistițiu în vigoare, prin crearea unei zone tampon de 30 de kilometri de-a lungul liniei de front.
Liderul prorus din Donețk s-a arătat însă prudent în legătură cu rolul pe care l-ar putea juca observatorii Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa.
„În memorandum, le-a fost încredințată o funcție de control, dar trebuie verificat dacă sunt pregătiți să-și asume astfel de funcții. Aș vrea să-i întâlnesc pe cei 500 de membri ai OSCE care ar urma să vină în regiune”, a declarat Purghin, apreciind că numărul observatorilor OSCE este în prezent prea mic.
Misiunea specială de observare a OSCE în Ucraina numără în prezent 250 de observatori, dintre care 80 se află în cinci orașe din estul țării. Organizația internațională prevede ca, înainte de sfârșitul lunii noiembrie, numărul observatorilor să crească la 500, și, de asemenea, are în vedere trimiterea unor drone în regiune.
Purtătorul de cuvânt al Misiunii OSCE în Ucraina, Michael Bociurkiw, a precizat că organizația nu a fost deocamdată informată cu privire la modul în care va fi organizată zona tampon, în timp ce presa rusă a evocat posibilitatea divizării în cinci sectoare, care să fie supravegheate de OSCE.
„Încercăm să aflăm mai multe. Observatorii noștri din regiune continuă să desfășoare patrule zilnice și să supravegheze situația generală”, a explicat purtătorul de cuvânt al OSCE.