O echipă de cercetători din cadrul Universității Naționale de Tehnologie a Apărării din China a publicat un studiu care descrie un posibil scenariu de atac asupra grupurilor de portavioane americane aflate la aproximativ 3.000 de kilometri distanță, potrivit South China Morning Post.
Statele Unite își repoziționează treptat cele mai valoroase active navale în Pacific, inclusiv în zone precum Guam, teritoriu american din Micronezia aflat în afara razei de acțiune a multor arme convenționale chineze. Pentru Beijing, această strategie creează o provocare nouă. Pe măsură ce navele americane se îndepărtează de litoralul chinez și se dispersează pe suprafețe mai mari de ocean, identificarea și lovirea lor devin mai dificile.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F06%2Findo-pacific_in_focus-850x491-1.png)
Timp de decenii, grupurile de portavioane americane au operat relativ aproape de China, în regiuni precum Japonia, Coreea de Sud, Filipine și Marea Chinei de Sud. În ultimii ani însă, dezvoltarea accelerată a arsenalului chinez de rachete balistice cu rază medie de acțiune, planoare hipersonice și roiuri de rachete de croazieră, a determinat Pentagonul să își schimbe abordarea.
În acest sens, Pentagonul a adoptat un concept numit Distributed Maritime Operations (DMO), care presupune dispersarea forțelor navale pe distanțe foarte mari. În locul unei formațiuni compacte centrate pe portavion, navele sunt răspândite pe sute de kilometri. Distrugătoarele și alte platforme de apărare sunt trimise în față pentru a detecta și intercepta atacurile, în timp ce portavioanele rămân la distanță mai mare de zonele periculoase.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F06%2Fportavion.jpeg)
Potrivit cercetătorilor chinezi, această structură defensivă este organizată pe mai multe niveluri. Primul nivel este format din distrugătoare Aegis amplasate la sute de kilometri în fața portavionului și echipate cu interceptoare SM-3.
Un al doilea nivel include nave fără pilot și alte sisteme de apărare capabile să lanseze rachete SM-6 și ESSM. În apropierea portavionului operează avioane de luptă, aeronave de avertizare timpurie și nave specializate în apărare aeriană. Autorii studiului spun că această rețea stratificată face mult mai dificilă neutralizarea unei ținte de mare valoare precum un portavion.
În planul prezentat de cercetătorii chinezi, prima etapă nu presupune un atac masiv cu rachete de pe uscat, ci utilizarea unui submarin care să lanseze rachete hipersonice antinavă la distrugătoarele Aegis, aflate în prima linie.
Potrivit studiului, neutralizarea acestor nave ar crea o breșă în sistemul de apărare antirachetă și ar expune grupul de portavioane unor atacuri ulterioare. Cercetătorii numesc această etapă drept „spargerea nodului slab pentru a deschide o fereastră”.
După prima lovitură, cercetătorii propun un „pachet de foc” cu mai multe categorii de arme. Prima categorie este formată din drone-momeală și rachete de croazieră cu cost redus, destinate să suprasolicite senzorii și să consume stocurile de interceptoare ale apărării americane.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F06%2Farme-2.jpeg)
A doua categorie include rachete de croazieră stealth care zboară la altitudine foarte mică și încearcă să evite detectarea radar. În etapa finală ar intra în acțiune rachetele hipersonice, îndreptate către țintele considerate cele mai importante. Potrivit studiului, combinarea acestor sisteme ar putea obliga apărarea americană să aleagă între amenințări diferite și să își distribuie resursele pe mai multe direcții simultan.
Această combinație, susține lucrarea, pune apărarea americană într-o dilemă fără câștig. Dacă se concentrează asupra amenințărilor hipersonice, aparatele stealth care zboară jos s-ar putea strecura. Dacă trag în momeli și rachete ieftine, își consumă muniția limitată.
Iar dacă încearcă să se apere peste tot deodată, coordonarea pură a roiului, care este sincronizată să lovească din mai multe direcții în același moment, ar putea copleși chiar și cel mai avansat sistem Aegis.
Unul dintre cele mai neobișnuite elemente ale studiului este o tactică numită modulul „lider-secundă”. În acest model, una dintre rachete urcă la altitudine mai mare și are rol de cercetare. Aceasta colectează informații despre poziția țintelor și transmite datele celorlalte rachete care zboară la altitudine joasă.
Dacă racheta care coordonează operațiunea este distrusă, o alta îi preia automat funcția. Cercetătorii afirmă că acest sistem ar permite roiului să continue misiunea chiar și în condițiile unor măsuri intense de bruiaj electronic.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F06%2F240722-n-pc065-3740-scaled.jpg)
Pe lângă aspectele strict militare, lucrarea include și o analiză privind capacitatea industrială a Statelor Unite. Autorii lucrării susțin că reducerea capacităților industriale și dificultățile logistice asociate menținerii unor baze militare îndepărtate au contribuit la apariția conceptului DMO.
În opinia lor, China beneficiază de un avantaj important în domeniul construcțiilor navale și al producției de rachete, ceea ce ar permite susținerea unor operațiuni bazate pe utilizarea unui număr foarte mare de arme.