CORONAVIRUS. Încrederea europenilor în Statele Unite și China a scăzut din cauza pandemiei de COVID-19

Publicat: 29 06. 2020, 13:34
CORONAVIRUS. Încrederea europenilor în Statele Unite și China a scăzut din cauza pandemiei de COVID-19. Sursa foto: Shutterstock

Pandemia de COVID-19 i-a făcut pe europeni să fie mai puțin încrezători în relația cu Statele Unite și cu China, arată un studiu al Consiliului European pentru Relații Externe (ECFR).

Potrivit studiului, doar 2% dintre europeni mai consideră că Statele Unite sunt un aliat „util” în ceea ce privește chestiunile de importanță globală, informează Euronews.

La nivel general, aproximativ două treimi dintre europenii intervievați au declarat că opinia lor față de Statele Unite s-a schimbat în rău. Cel mai ridicat procent a fost înregistrat în Danemarca (71%), Portugalia (70%), Franța (68%), Germania (65%) și Spania (64%).

ECFR avertizează că scăderea încrederii față de Statele Unite este foarte pronunțată în Franța și Germania, două dintre statele cu un cuvânt greu de spus în ceea ce privește politicile Uniuii Europene.

 

 

Europenii, neîncrezători și față de China

Criza de sănătate publică provocată de noul tip de coronavirus a dus la o creștere a neîncrederii europenilor și față de China. În toate statele incluse în sondaj, cu excepția Bulgariei, cetățenii au declarat că au o opinie mai degrabă negativă decât pozitivă față de Beijing.

„În opt din cele nouă state incluse în studiu, proporția respondenților care au adoptat o viziune mai degrabă negativă față de China în ultimul an a crescut”, se arată în raportul ECFR.

Astfel, cei mai mulți dintre respondenți au declarat că această criză de sănătate publică ar trebui să determine Uniunea Europeană să adopte o poziție unitară față de amenințările globale cu care se confruntă Blocul comunitar.

„Europenii au acceptat faptul că America lui Trump nu este neapărat un prieten al Europei atunci când aceasta are nevoie”, se arată în raport.

Autorii raportului adaugă și că această opinie a europenilor ar putea ajuta Uniunea Europeană să aibă un rol mai important la nivel internațional.

„Ar fi benefic pentru cetățenii europeni dacă Uniunea Europeană ar ieși din această criză ca un actor global mai puternic, unul care nu doar să ofere un cadru util pentru cooperarea internațională, ci și care să poată influența situația la nivel internațional conform valorilor și intereselor europene”, se arată în raport.