CORONAVIRUS. Țara europeană în care măștile vor deveni obligatorii chiar și pe stradă

CORONAVIRUS. Țara europeană în care măștile vor deveni obligatorii chiar și pe stradă
CORONAVIRUS. Țara europeană în care măștile vor deveni obligatorii chiar și pe stradă. Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 20/05/2020, 10:11

Ministerul Sănătății din Spania a anunțat luni seara că utilizarea măștilor de protecție va fi obligatorie în această țară atât în spațiile închise, cât și pe stradă, atunci când nu se va putea asigura o distanță de cel puțin doi metri între persoane.

Anunțul vine în condițiile în care duminică ministrul Sănătății, Salvador Illa, a anunțat că Guvernul ia în considerare să extindă obligativitatea purtării măștilor de protecție, care au devenit obligatorii în mijloacele de transport în comun pe 4 mai, informează El Pais.

Guvernul central și liderii regionali din Spania au discutat luni seara despre propunerea de extindere a obligativității purtării măștilor de protecție. În cadrul reuniunii s-a ajuns la un acord care prevede că măștile vor fi obligatorii în spațiile închise și pe stradă „dacă nu este posibilă garantarea unei distanțe de doi metri”, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătății de la Madrid.

Măștile de protecție, de la „recomandate” la „obligatorii”

Măsurile luate de autoritățile spaniole în privința purtării măștilor au variat de la declanșarea crizei coronavirusului în această țară. La început, autoritățile nu au recomandat ca măștile să fie purtate și de către persoanele care nu au simptome, însă ulterior au recomandat utilizarea de către toți cetățenii pentru ca, mai apoi, să anunțe că purtarea măștilor de protecție devine obligatorie.

Până acum, purtarea măștilor a fost „recomandată” în zonele unde nu poate fi asigurată o distanță de cel puțin doi metri între persoane. Ordinul de ministru care declară obligatorie purtarea măștilor pe stradă atunci când nu se poate asigura această distanță minimă urmează să fie publicat în Monitorul Oficial al Spaniei în zilele următoare.

„Nu voi avea o opinie pro sau contra obligativității purtării măștilor. Acum este o recomandare ca cei care merg pe stradă să o poarte. Să le facem obligatorii poate să pară puțin exagerat. Cea mai bună mască este distanța de doi metri”, a declarat Fernando Simon, directorul Centrului de Coordonare pentru Alertele de Sănătate din cadrul Ministerului spaniol al Sănătății.

Simon, dar și alți experți în domeniul sănătății, avertizează că utilizarea măștilor poate fi o problemă pentru unele persoane, cum ar fi cele care suferă de anxietate, bronhopneumopatie obstructivă cronică (BPOC) sau alte afecțiuni respiratorii.

Spania este una dintre cele mai afectate țări europene de pandemia de COVID-19. Țara înregistrase luni peste 232.000 de cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus și aproape 28.000 de decese.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
Declarații cutremurătoare făcute de mama lui Sebastian Olariu, tânărul ucis în accidentul de la 2...
Florin Piersic, în stare GRAVĂ când a ajuns la spital! Declarațiile șocante ale medicilor
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara;...
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Ce mesaj a transmis Florin Piersic Jr. în timp ce marele actor era supus unei...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală...
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Rusia retrage trupele. S-a ajuns la un acord. Kremlinul a confirmat
Lista artiștilor care vor cânta la Neversea 2024. Surprize mari pentru petrecăreți
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
Mihai Albu, diagnosticat cu o boală gravă. Prima reacție a celebrului designer: ”Voi lăsa timpul...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Vrei să trăiești mult și bine? Adrian Artene și Andreea Liptak îți dezvăluie SECRETUL |...