Prima pagină » Știri externe » Imagini cu momentul când numele lui Donald Trump a fost îndepărtat de pe clădirea Kennedy Center, chiar înainte de ziua de naștere a președintelui

Imagini cu momentul când numele lui Donald Trump a fost îndepărtat de pe clădirea Kennedy Center, chiar înainte de ziua de naștere a președintelui

Sâmbătă dimineață, la 6 luni de la montare, muncitorii au îndepărtat numele președintelui american Donald Trump de pe fațada Centrului Kennedy din Washington DC. În ultimele 6 luni, denumirea completă a memorialului a fost „Centrul Memorial Donald J. Trump și John F. Kennedy pentru Artele Spectacolului”. 

Numele președintelui a fost înlăturat după ce un judecător a dat hotărârea că memorialul dedicat președintelui John F. Kennedy pentru Artele Spectacolului din 1971 nu poate fi redenumit fără o lege a Congresului, potrivit The Guardian.

Muncitorii au venit și au îndepărtat numele președintelui Trump în d0ar 30 de minute

Departamentul de Justiție al SUA a anunțat că guvernul SUA refuză să îndepărteze numele președintelui, invocând condițiile meteo,  deși a primit termen limită stabilit de instanță să respecte hotărârea judecătorească până vineri,  ora 23:59.

În jurul orei 01:20, au venit lucrători la care au ridicat schele și au acoperit stuctura cu prelate. În jurul orei 3:10, literele numelui Trump au fost îndepărtate în doar 30 de minute.

Potrivit deciziei pronunțate pe 29 mai, conducerea instituției avea la dispoziție două săptămâni pentru a elimina orice referire „la președintele Trump sau la orice altă persoană în afară de președintele Kennedy” de pe clădire, de pe site-ul oficial și din orice marcă înregistrată utilizată de centru.

Mesaj din partea protestatarilor anti-Trump: „Nu ești JFK”

Câțiva protestatari anti-Trump au fost prezenți la desfășurarea lucrărilor. În timp ce unii au fluturat drapelul SUA, unul dintre ei a afișat  o pancartă cu următorul mesaj adresat președintelui Trump : „Tu nu ești JFK”.

Înainte de începerea lucrărilor, la fața locului a fost și un dansator „drag queen” îmbrăcat în roz, echipat cu două pistoale cu baloane  de săpun.

Disputa privind redenumirea centrului cultural

Controversa a început în decembrie, când președintele Donald Trump și-a asociat numele cu cel al fostului președinte John F. Kennedy, după ce persoane apropiate administrației sale au ajuns în conducerea consiliului de administrație al instituției. Astfel, celebra sală de spectacole din Washington a fost rebotezată „Trump Kennedy Center”, o decizie care a stârnit reacții puternice atât din partea familiei Kennedy, cât și din partea Partidului Democrat.

Oponenții măsurii au contestat legalitatea schimbării în instanță, argumentând că instituția poartă numele unuia dintre cei mai importanți președinți din istoria Statelor Unite și că modificarea afectează identitatea istorică a centrului.

În urma deciziei judecătorești, președintele Donald Trump a anunțat că nu mai intenționează să preia controlul asupra Kennedy Center.  Deși Trump și-a exprimat furia pe Truth Social, a spus ulterior că va coopera cu Congresul.

„În mod șocant, un judecător numit de Barack Hussein Obama, Christopher Cooper, a decis că Centrul Kennedy, care urma să se închidă la începutul lunii iulie pentru lucrări de renovare și construcție de amploare, ca urmare a anilor de neglijare, degradare și întreținere deficitară, și care urma să fie transformat de administrația Trump în cea mai bună instituție de acest gen din întreaga lume, nu are voie să se închidă pentru aceste lucrări de renovare, care nu ar putea fi realizate corespunzător fără o astfel de închidere. În plus, judecătorul Cooper a hotărât că Consiliul de administrație, format din 36 de membri, care a votat în unanimitate adăugarea numelui „TRUMP” la fostul Kennedy Center, transformându-l în The Trump Kennedy Center, nu avea dreptul să facă o astfel de modificare, iar numele „TRUMP” trebuie eliminat.“, scrie Trump pe Truth Social.


Sursa Foto: Hepta

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”. Dominic Fritz, despre amenințările primite în lupta pentru patrimoniul Timișoarei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
Patronul Dristor Doner Kebap a fost arestat în Turcia! Rețeaua lui de trafic folosea mai mulți studenți din România
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Politolog: „Nicușor Dan a ieșit din logica cooperării loiale" - unde se termină medierea și unde începe negocierea politică
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ema Uta, agresată de iubit! Make-up artistul a cerut ordin de protecție împotriva lui Andrei Barbu
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Richard Trenton Chase, „Vampirul din Sacramento”
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!