Prima pagină » Știri externe » Iranul acuza NATO de „complicitate” și indică România și Italia drept „complici” în războiul SUA împotriva Teheranului

Iranul acuza NATO de „complicitate” și indică România și Italia drept „complici” în războiul SUA împotriva Teheranului

Iranul acuza NATO de
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Iranului, Esmail Baghai - Foto: Mediafax foto

Iranul acuză NATO de complicitate în operațiunea militară desfășurată de Statele Unite și Israel și susține că România și Italia au avut un rol important în sprijinul logistic al acțiunii militare din Orientul Mijlociu. Declarațiile au fost făcute după afirmațiile secretarului general al NATO, Mark Rutte.

Noi tensiuni diplomatice au izbucnit între Iran și NATO, după ce Teheranul a acuzat Alianța Nord-Atlantică de implicare în operațiunea militară desfășurată împotriva sa de Statele Unite și Israel.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmail Baghai, a afirmat că declarațiile recente ale secretarului general al NATO, Mark Rutte, reprezintă o dovadă a implicării unor state europene în conflict, scrie Times of Israel.

Reacția oficialului iranian vine după un interviu acordat de Mark Rutte postului Fox News, în care liderul Alianței a vorbit despre sprijinul logistic oferit de bazele americane din Europa în timpul operațiunii militare „Epic Fury”, lansată împotriva Iranului la 28 februarie.

Potrivit lui Rutte, aproximativ 500 de avioane americane au decolat de pe bazele militare din Italia pentru a susține operațiunea americano-israeliană.

Secretarul general al NATO a mai declarat că aeroportul din București și-a redus temporar numărul zborurilor comerciale pentru a permite operarea avioanelor americane de realimentare, adăugând că, pe durata conflictului, între 4.000 și 5.000 de zboruri militare americane au fost efectuate de pe baze din Europa.

Sursa video – X/@SpecialReport

Teheranul cere explicații României și Italiei

În urma acestor declarații, autoritățile iraniene susțin că afirmațiile lui Mark Rutte confirmă implicarea unor state europene în operațiunea militară.

„Este vorba aici de o mărturisire clară şi zdrobitoare a complicităţii active a NATO într-un război de agresiune ilegală purtat împotriva unui stat membru suveran al ONU. Secretarul general al NATO a indicat în mod explicit Italia şi România ca fiind ţări care au participat la agresiunea împotriva Iranului”, a declarat Esmail Baghai, purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe.

Baghai a cerut explicații statelor europene pe care le consideră implicate în sprijinirea operațiunii.

„Aceste ţări (România și Italia n.red), precum şi toate celelalte ţări europene care au susţinut agresiunea americano-israeliană împotriva Iranului, trebuie să explice propriilor cetăţeni şi întregii lumi de ce au ales să se facă complici la acest act flagrant de agresiune şi la comiterea unor atrocităţi în masă împotriva populaţiei iraniene”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomației iraniene.

Italia respinge acuzațiile

Ministerul italian al Apărării a respins rapid interpretarea declarațiilor făcute de Mark Rutte și a precizat că bazele militare italiene au fost puse la dispoziția Statelor Unite exclusiv pentru activități tehnice și logistice.

Roma a calificat afirmațiile liderului NATO drept „un mesaj complet înşelător”, subliniind că Italia nu a autorizat folosirea bazelor sale pentru desfășurarea unor misiuni de luptă împotriva Iranului.

De cealaltă parte, până la acest moment, autoritățile române nu au avut o reacție publică în legătură cu acuzațiile formulate de partea iraniană.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV: Ce știa procurorul cu 3 zile înainte de scandalul cu pistolul
Digi24
Bărbat prins de radar cu 172 kmh pentru că își ducea la spital tatăl muşcat de câine. Ce reacție au avut polițiștii
Cancan.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
Poliția i-a confiscat Ferrari-ul de 3,7 milioane de lire sterline la o jumătate de oră după ce s-a urcat la volan
Mediafax
Procurorul care a tras cu pistolul în timp ce era imobilizat de polițiști scapă de arestul preventiv
Click
Corina Caragea, vacanță spectaculoasă în Ibiza. Ce spune despre celebra insulă: „Poți să dansezi până dimineața sau să te culci la 10”
Digi24
„Să le ia organismul din ei”. Cum explică mama unuia dintre tinerii care au atacat ambulanța agresiunea revoltătoare a acestora
Cancan.ro
Cum a ajuns o tânără să scoată 5.000 de euro din buzunar după o noapte de distracție la UNTOLD
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Un producător din CHINA urcă rapid în clasamentul auto din România. Despre cine este vorba?
Descopera.ro
Cercetătorii au creat câini la care oamenii să nu fie alergici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Peste două treimi dintre români se simt vinovați când mănâncă prea mult