Manifestație a naționaliștilor ciprioți la Nicosia împotriva planului european de salvare

Publicat: 29 03. 2013, 10:48
Actualizat: 29 03. 2013, 11:02

Peste o sută de persoane, membri sau simpatizanți ai partidului naționalist cipriot Elam, au manifestat joi seara la Nicosia împotriva măsurilor adoptate în sectorul bancar din Cipru în cadrul unui plan european de salvare, relatează AFP.

Protestatarii, majoritatea îmbrăcați în negru, unii purtând scuturi, s-au dus în fața Parlamentului. Ei purtau în furntea colonei o banderolă pe care se putea citi „Noi suntem împotriva măsurilor troikăi”, scandând sloganuri ca „Troika afară” sau „Această insulă este greacă”.

După susținerea mai multor discursuri, manifestanții au plecat din fața Parlamentului către sediul partidului lor.

Troika, formată din Uniunea Europeană (UE), Banca Centrală Europeană (BCE) și Fondul Monetar Internațional (FMI), a acordat Republicii Cipru un împrumut în valoare de zece miliarde de dolari în schimbul unor măsuri dure, între care restructurarea primelor două bănci ale țării.

„Protestăm față de troikă și acordul (încheiat cu Cipru). Ne beau sângele. Ne-au luat banii din bănci, nu acceptăm acest lucru”, a declarat Michael, în vârstă de 30 de ani, un angajat într-o companie de taximetrie și membru al Elam (Frontul Național Popular) de la crearea acestuia, în 2008.

„Vrem ca troika să ia avionul și să plece din Cipru. Vrem să ieșim din zona euro”, a adăugat el.

„Protestăm față de măsurile economice de austeritate”, a declarat Marios Vassiliou, un membru al Biroului Politic al Elam, acuzând troika de faptul că are ca obiectiv „să profite de gazele naturale” din Cipru și să pregătească pentru insula divizată „o soluție politică precipitată în favoarea Turciei”.
Numeroși manifestanți fluturau drapelul partidului Elam, pe care apare o sabie albă, în mijlocul unei cruci albe, pe un fond albastru, iar alții drapelul grec.

Potrivit unui activist, Elam este un partid cipriot naționalist ce solicită realipirea insulei la Grecia și are legături strânse cu partidul neonazist Zori de Aur.

Ciprul este divizat începând din 1974, după ce Turcia a invadat nordul insulei ca reacție față de o lovitură de stat vizând realipirea Ciprului la Grecia, iar negocierile au ajuns într-un punct mort de câteva luni.

Subsolul marin cipriot conține importante rezerve de gaze, prezentate adesea ca un colac de salvare pentru această insulă aflată în pragul falimentului.

Ciprul a încheiat luni un acord cu troika ce prevede restricții asupra circulației capitalului, închiderea Laiki, a doua cea mai importantă bancă a țării, și aplicarea unei taxe asupra conturilor de peste 100.000 de euro de la Bank of Cyprus, cea mai importantă bancă din țară.

Gaidau Ion, ion.gaidau@mediafax.ro