Matematiciana Katherine Johnson, cea care a dus omenirea în Spațiu și pe Lună, a murit la vârsta de 101 ani

Publicat: 24 02. 2020, 22:47

Matematicianul Katherine Johnson, ale cărui calcule au ajutat ca primii americani să ajungă în spațiu și să se întoarcă în siguranță, a murit astăzi la vârsta de 101. Printre numeroasele ei realizări, a finalizat analiza de traiectorie pentru zborul suborbital din 1961 al lui Alan Shepard, momentull în care S.U.A. a trimis un om în spațiu.

Munca lui Johnson de peste 33 de ani a propulsat multe dintre descoperirile Americii în explorarea spațială, inclusiv „saltul uriaș pentru Neil Armstrong pentru omenire” pe Lună. Dar contribuțiile pe care le-a făcut nu au fost recunoscute decât decenii mai târziu. Johnson a fost lăsată să lucreze într-o aripă segregată cu alți matematicieni de culoare când a început la predecesorul NASA – The National Advisory Committee for Aeronautics (NACA) în 1953. Cu toate acestea, munca ei a fost atât de integrantă în misiunile timpurii ale NASA, încât John Glenn i-a cerut să se verifice din nou calculele computerului pentru zborul său înainte de a deveni primul astronaut american care a orbitat Pământul în 1962.

„Doamna Johnson a ajutat națiunea noastră să lărgească frontierele spațiului, și a făcut pași uriași care au deschis și uși pentru femei și persoanele de culoare ”, a declarat administratorul NASA, Jim Bridenstine, într-un comunicat. „Dedicația și abilitățile ei ca matematician au ajutat să ducă oamenii pe Lună și înainte, acest lucru a făcut posibil ca astronauții noștri să facă primii pași în spațiu pe care îi urmăm acum într-o călătorie către Marte.”

Contribuțiile de la Johnson au fost recunoscute în 2015, când a primit Medalia Prezidențială a Libertății, cea mai mare onoare acordată civililor, de la președintele Barack Obama. Filmul Hidden Figures, nominalizat la Oscar a adus moștenirea lui Johnson pe marele ecran în 2016, în care a fost portretizată de Taraji P. Henson. De asemenea, NASA a numit o clădire în onoarea ei în 2017.