Meserii din trecut care azi au dispărut complet. Unele par desprinse din filmele SF, dar chiar au existat în realitate

În ziua de astăzi trăim într-o epocă a inteligenței artificiale și a roboților, speriați că viitorul ne-ar putea lăsa fără un loc de muncă. Însă această anxietate nu este nouă. Evoluția a dus la o curățenie pe piața muncii și înainte, adesea într-un mod brutal.

Imaginați-vă o lume în care alarma de la telefon nu exista, iar frigiderul era alimentat cu blocuri masive de gheață tăiate manual din lacuri înghețate. Meserii care astăzi sună absurd au fost, cândva, o sursă de supraviețuire pentru mii de familii.

„Deșteptătorul uman”

Pentru a înțelege cât de mult s-a schimbat viața de zi cu zi, este suficient să privim către cel mai banal gest pe care îl facem dimineața: oprirea alarmei de la telefon. Înainte ca tehnologia să ne pună acest confort la dispoziție, oamenii depindeau de un serviciu mult mai personal și zgomotos.

Înainte ca ceasurile deșteptătoare mecanice să fie ieftine sau de încredere, muncitorii din fabricile britanice și irlandeze angajau un „deșteptător uman” pentru a-i trezi dimineața. Acești oameni foloseau prăjini lungi din bambus, bâte ușoare sau chiar aruncau cu boabe de mazăre uscate în geamuri pentru a-i trezi pe oameni. Cel care trezea oamenii nu pleca de la geam până când nu primea un semn că muncitorul s-a trezit.

Această meserie a rezistat surprinzător de mult și a dispărut abia în anii 1940-1950, când ceasurile au devenit un bun de larg consum.

Lampagiul

Până la apariția rețelelor electrice, iluminatul public pe timp de noapte depindea în totalitate de oameni. Marile orașe aveau mii de lămpi stradale alimentate cu ulei, lumânări sau gaz. La lăsarea serii, lampagiul își parcurgea traseul cu o scară din lemn și o prăjină lungă dotată cu o făclie și un cârlig.

Folosea cârligul pentru a deschide valva de gaz a felinarului și făclia pentru a-l aprinde. În zori, parcurgea traseul invers pentru a le stinge. Odată ce iluminatul public electric a fost introdus la sfârșitul secolului XIX, această profesie romantică a dispărut.

Primul experiment de iluminat public electric din lume a avut loc în anul 1878, la Paris. Orașul Wabash din Indiana a devenit în anul 1880 primul oraș din lume care a implementat un sistem de iluminat public electric pentru întregul oraș. În Europa, Timișoara a fost primul oraș care a implementat această comoditate în mod permanent. Sistemul folosea un număr de 731 de lămpi incandescente care acopereau aproape 60 de kilometri de străzi, alimentate de o centrală electrică proprie.

Tăietorul de gheață

În perioada modernă, gheața era considerată un element vital pentru supraviețuirea pe timp de vară. Fără ea, alimentele din marile orașe s-ar fi alterat rapid.

Echipe de oameni ieșeau pe lacurile și râurile înghețate în lunile februarie-martie, unde curățau zăpada, trasau linii și tăiau blocuri uriașe de gheață folosind ferăstraie manuale uriașe sau pluguri speciale trase de cai. Gheața era depozitată mai apoi în clădiri speciale izolate cu rumeguș, unde rezista până vara, fiind apoi livrată direct la casele oamenilor.

Aranjatorul de popice

În primele decenii ale jocului de bowling, nu existau mașinării în spatele pistelor. Întreaga activitate era susținută manual de adolescenți sau copii săraci, numiți pinboys.

Băieții stăteau ghemuiți pe o bordură în spatele pistei, într-un mediu extrem de zgomotos. După fiecare aruncare, aceștia trebuiau să strângă rapid popicele dărâmate, să returneze bila și să reașeze popicele exact pe poziție.

În anul 1936, inginerul Gottfried Schmidt a inventat separatorul și aranjatorul mecanic de popice, iar până în anii 1950 mașinăriile au înlocuit complet munca copiilor.

Vânătorul de șobolani

Aceasta a fost una dintre cele mai periculoase și detestate meserii din trecut. În Europa secolului al XIX-lea, explozia populației de șobolani amenința sănătatea publică. În acest sens, au fost angajați de către municipalități sau proprietarii privați oameni care aveau un singur scop: să vâneze șobolani.

Vânătorii foloseau rar capcane clasice și se bazau în special pe dihori dresați pentru a scoate șobolanii din galerii și pe câini pentru a-i prinde și ucide rapid.

Cel mai faimos vânător a fost Jack Black, numit vânătorul oficial de șobolani al Reginei Victoria a Marii Britanii. Acesta nu doar că prindea șobolanii, dar îi și păstra pe cei mai neobișnuiți pentru a-i vinde pasionaților de lupte între câini și șobolani.

Această meserie a dispărut la începutul secolului XX datorită apariției otrăvurilor chimice și a modernizării sistemelor de canalizare din marile orașe, care a redus drastic hrana și adăposturile rozătoarelor.

Recomandările autorului:

• Belgrad sub asediu. Autoritățile au suspendat total circulația feroviară pe tot teritoriul Serbiei. Motivul, protestele devastatoare ale studenților
• Protest masiv la Madrid. Spaniolii cer demisia premierului Sánchez pe fondul mai multor scandaluri de corupție
• „Închisoarea morților vii”. Cum arată viața criminalilor în una dintre cele mai drastice pușcării din lume