MH 370. Australia anunță că a detectat noi semnale „compatibile” celor emise de cutii negre de avion

Publicat: 07 04. 2014, 09:34
Actualizat: 29 07. 2014, 19:59

„Pot să prezint informații foarte încurajatoare obținute în cursul ultimelor 24 de ore”, a declarat fostul comandant al forțelor armate australiene Angus Houston, într-o conferință de presă.

Sonda tractată de nava Ocean Shield „a detectat semnale compatibile cu cele emise de către cutiile negre ale avioanelor”, a adăugat el.

Două semnale au fost captate – unul timp de două ore și 20 de minute, iar celălalt timp de 13 minute – potrivit șefului Centrului de coordonarea căutărilor cu baza la Perth, în vestul Australiei. Aceste rezultate, „pista cea mai promițătoare de până acum”, au încurajat anchetatorii în ideea că se află „foarte aproape de locul unde ar trebui să fie”.

Însă el a îndemnat din nou la prudență, subliniind că nu dispune de confirmarea faptului că este vorba despre cutiile negre ale Boeingului 777 aparținând Malaysia Airlines, dipărut pe 8 martie de pe ecranele radarelor civile cu 239 de persoane la bord.

„Nu am găsit încă avionul”, a insistat el. „Mai multe zile ar putea să fie necesare pentru confirmarea faptului că aceste detectări provin de la (zborul) MH370. În ocean, la mare adâncime, nimic nu se întâmplă rapid”, a adăugat el.

Nouă avioane militare, trei avioane civile și 14 nave erau mobilizate luni în Oceanul Indian, la aproximativ 2.000 de kilometri distanță de coastele vestice ale Australiei, în încercarea de a găsi epava Boeingului, într-un perimetru de 234.000 de kilometri pătrați.