Motivul absurd pentru care un bărbat a fost condamnat la 35 de ani de închisoare. Totul a plecat de la o postare pe Facebook

Publicat: 09 06. 2017, 17:43
Actualizat: 09 06. 2017, 19:22
Curtea militară din Bangkok l-a condamnat pe bărbat acuzându-l de 10 infracțiuni de lezmajestate, derivate din faptul că acesta ar fi postat pe un cont de Facebook fotografii și clipuri video cu membrii conducători ai statului, profil care se pare că ar aparține unei alte persoane. Wichai, al cărui nume de familie rămâne anonim pentru a-i proteja familia de stigmatizare, a fost acuzat că a folosit contul respectiv pentru a a se răzbuna pe un prieten, susține iLaw, un grup care se ocupă de monitorizarea cazurilor referitoare la defăimarea monarhiei. 
 
„Curtea l-a pedepsit cu șapte ani pentru aproape fiecare infracțiune. În total, ar fi trebuit să primească 70 de ani, dar i-a fost redusă la jumătate pentru că și-a mărturisit vina”, a precizat Yingcheep Atchanont din partea iLaw. Cazurile de lezmajestate sunt, în general, tranșate în amre secret, iar mass-media sunt nevoite să se auto-cenzureze masiv pentru a evita să dea detalii referitoare la această lege extrem de controversată. De altfel, reporterilor le-a fost interzis să participe la sesiunea în care a fost citit verdictul în cazul lui Wichai. 
 
Tot vineri, un tribunal specializat pe infracțiuni penale a condamnat alți doi suspecți de lezmajestate la doi ani și jumătate de închisoare pentru că au încărcat pe Internet un clip audio aparținând unui show de radio politic care este considerat ofensator la adresa monarhiei. Implementarea acestei legi extrem de dure a determinat apariția unei organizații regaliste care a ajuns la putere în 2014, peste 100 de oameni fiind arestați și condamnați de la această lovitură de stat. 
 
Procesele au continuat și sub noul rege al Thailandei, Maha Vajiralongkorn, care a ajuns pe tron la sfârșitul lui 2016, după moartea tatălui său. Observatorii au monitorizat îndeaproape modul în care reglementarea este aplicată de noul rege, dar și abordarea lui generală asupra acesteia, care are ca efect indirect și blocarea unui scrutin referitor la perpetuarea monarhiei extrem de puternice, dar și extrem de opace din acest stat. Ca efect, ONU a avertizat că aceste măsuri folosite pe scară largă pot constitui crime împotriva umanității.