Peskov: Rusia nu acceptă decizia „nefondată” a CEDO privind moartea lui Aleksandr Litvinenko

Publicat: 21 09. 2021, 14:46
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Sursa foto: Profimedia

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat marți că Rusia nu recunoaște decizia „nefondată” prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit că Rusia este „responsabilă” de asasinarea în 2006 a fostului spion Aleksandr Litvinenko.

Peskov spune că CEDO nu deține suficiente informații pentru a se pronunța în legătură cu acest asasinat, informează Agerpres.

„CEDO nu are nici autoritatea şi nici capacitatea tehnologică de a deţine informaţii despre acest subiect. Încă nu există rezultate ale acestei anchete, aşadar a lansa astfel de acuzaţii este cel puţin nefondat. Nu suntem pregătiţi să recunoaştem o astfel de decizie”, a spus Dmitri Peskov.

CEDO: Rusia este responsabilă pentru moartea lui Litvinenko

Rusia este responsabilă pentru uciderea fostului spion Aleksandr Litvinenko, a decis marți Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

Litvinenko, un fost spion rus care a devenit un puternic critic al Kremlinului, a murit în 2006, la Londra, după ce a fost otrăvit cu poloniu.

Curtea a constatat că există indicii puternice potrivit cărora cei doi asasini ai lui Litvinenko ar fi acționat ca „agenți ai statului rus”.

Judecătorii CEDO spun că Rusia nu a reușit să demonstreze că nu a fost implicată în asasinarea fostului spion, fapt care indică și mai mult responsabilitatea Moscovei în acest caz. Instanța de la Strasbourg spune că Guvernul rus „nu a oferit nicio explicație satisfăcătoare și convingătoare” cu privire la moartea lui Litvinenko.

Curtea a decis, de asemenea, că autoritățile ruse „nu au efectuat o anchetă eficientă capabilă să conducă la stabilirea faptelor și, după caz, la identificarea și pedepsirea celor responsabili pentru crimă”.

Curtea consideră Rusia vinovată de încălcarea articolului 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la viaţă, şi a articolului 38, care obligă statele semnatare să furnizeze CEDO toate probele necesare pentru judecarea unui dosar.

Prin decizia CEDO, Rusia este condamnată să achite văduvei lui Litvinenko 100.000 de euro reprezentând daune morale.