REZULTATUL ALEGERILOR DIN GRECIA, comentat de presa elenă: „Un verdict sub forma unui suspin de ușurare”

REZULTATUL ALEGERILOR DIN GRECIA, comentat de presa elenă: Un verdict sub forma unui suspin de ușurare
Publicat: 18/06/2012, 10:57
Actualizat: 18/06/2012, 14:01

Majoritatea ziarelor grecești și-au exprimat ușurarea, luni, în urma victoriei la limită a partidelor care susțin continuarea reformelor impuse de către Uniunea Europeană (UE) și Fondul Monetar Internațional (FMI), relatează AFP.

„Un verdict sub forma unui suspin de ușurare”, titrează cotidianul de centru Kathimerini, referindu-se la rezultatul de duminică, potrivit căruia partidul conservator Noua Democrație (ND) a învins Syriza (stânga radicală).

Partidul condus de către Antonis Samaras, care s-a angajat să mențină țara în zona euro prin intermediul unor modificări la memorandum, a obținut 129 din cele 300 de mandate de parlamentari. Partidul socialist Pasok, susceptibil să formeze împreună cu ND un Guvern de coaliție, a obținut 33 de mandate.

Cele două forțe pot forma împreună o majoritate și evita repetarea scenariului de la precedentul scrutin, care i-a obligat pe greci să se întoarcă la urne.

„Există un teren stabil pentru un Guvern de coaliție”, notează Kathimerini.

„Un vot de speranță”, subliniază la rândul său cotidianul Eleftheros Typos, care susține noul partid aflat la putere.

Cotidianul de centru-stânga Ethnos apreciază că „un mandat clar” a fost încredințat unui Guvern care să păstreze Grecia în zona euro și să renegocieze condițiile planului de salvare, în timp ce cotidianul cu profil de afaceri Naftemporiki titrează cu satisfacție „Mesajul urnelor: rămânem în (zona) euro”.

„Un Guvern, imediat!”, cere pe prima pagină cotidianul de centru-stânga Ta Nea, care și-a exprimat satisfacția că Grecia a ieșit, în sfârșit, din „impasul politic”.

Cotidianul Avghi, organul de presă al Syriza, care s-a clasat pe poziția a doua, obținând 71 de mandate de deputați, reclamă pe prima pagină „un Guvern al tuturor grecilor”.

Alegătorii și-au manifestat în mod clar voința ca Grecia să rămână în zona euro, însă ei au exprimat totodată o respingere a măsurilor de austeritate dure, considerate responsabile de profunda recesiune care afectează țara, potrivit cotidianului.

Însă un „Guvern al tuturor Grecilor” pare destul de improbabil, după ce liderul Syriza, Alexis Tsipras, a exclus să participe la un Guvern de uniune națională.

În total, partidele care se opun memorandumului vor deține 121 de deputați în noua Cameră.

Negocierile în vederea formării unui Guvern urmează să înceapă luni seara, sub egida șefului statului Carolos Papoulias, care urmează să îl primească pe Samaras în cursul zilei.

„Țara nu are niciun minut de pierdut”, a declarat Samaras duminică seara. „Cerem tuturor forțelor politice care împărtășesc obiectivul de a menține Grecia în zona euro să se alăture unui Guvern de unine națională”, adăuga el.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani....
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la...
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un...
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de...
Sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Anunțul a fost dat de directorul Poștei...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora...
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
O femeie din India a inhalat un ac decorativ care i-a ajuns în plămâni