Șapte persoane implicate în fuga fostului director general al Renault și Nissan au fost reținute

Publicat: 02 01. 2020, 12:38

Ministerul de Interne al Turciei a inițiat o anchetă privind fuga lui Ghosn în Liban, via Istanbul.

Persoane informate în legătură cu acest caz au declarat pentru Reuters că Ghosn, unul dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri din lume, a ajuns luni la Beirut, la bordul unui avion privat care a decolat de la Istanbul.

Site-ul Hurriyet a relatat, citând un oficial din cadrul Ministerului de Interne de la Ankara, că poliția de frontieră turcă nu a fost notificată cu privire la sosirea lui Ghosn, astfel că intrarea și ieșirea lui din țară nu au fost înregistrate.

Avionul privat a aterizat luni la 5:30 am (Ora României 04:30) la aeroportul Ataturk din Istanbul, conform Hurriyet.

Omul de afaceri, care deține cetățenie franceză, libaneză și braziliană, a fost transportat clandestin din Japonia în Liban de o companie privată de securitate în urmă cu câteva zile.

Arestat în 2018 în Japonia, Carlos Ghosn, care este acuzat că nu a declarat compensații în valoare de zeci de milioane de dolari și de deturnare de fonduri, a fost eliberat pe cauțiune de o instanță niponă în aprilie.

Decizia de a fugi din Japonia ar fi avut la bază percepția acestuia că este maltratat de către sistemul judiciar din Japonia și că acolo nu poate primi o judecată corectă din moment ce există o „prezumție de vinovăție”.

„Nu am fugit de justiție – am fugit de injustiție și persecuție politică”, a spus Carlos Ghosn, marți, într-o declarație prin email pentru presa americană. Rata de condamnare în Japonia este de 99%, potrivit statisticilor citate de WSJ.

Încă nu este clar cum a reușit Ghosn să scape de supravegherea autorităților judiciare din Japonia în așa fel încât să se îmbarce în avionul privat care l-a dus în Turcia. Potrivit presei libaneze, acesta ar fi fugit din Japonia ascuns într-o cutie de instrumente muzicale după ce o trupă de cântăreți i-ar fi vizitat casa din Tokyo în perioada Crăciunului.