Speriat de alegeri, cabinetul britanic intră în jocul UKIP. Anunțul ministrului de Interne cu privire la români

Publicat: 30 05. 2014, 20:23
Actualizat: 21 03. 2019, 10:34

Ministrul britanic al Afacerilor Interne, Theresa May, a indicat intenția de a adopta o politică mai dură în ceea ce privește fenomenul migrației, ca urmare a unui conflict major în cadrul partidului conservator, pornit de la modul în care acesta ar urma să răspundă victoriei partidului de eurofob UKIP la alegerile europarlamentare, scrie Daily Mail.

UKIP a câștigat alegerile din Marea Britanie, cu 26,7% din voturile exprimate, asigurându-și cele mai multe mandate în Parlamentul European, în timp ce conservatorii au suferit o înfrângere usturătoare, clasându-se pe locul al treilea, după Laburiști.

May a dat de înțeles că miniștrii din cabinetul lui David Cameron vor să țină în frâu regulile privind libera circulație. Oficialii conservatori au precizat și în trecut că intenționează să restricționeze migrația din noile state care vor deveni membre UE până când economia acestora se va alinia celei din Marea Britanie.

May ar intenționa însă să limiteze și numărul de migranți din țările care fac deja parte din Uniune, ceea ce este contrar tratatelor. Mai exact, migranți din state mai dezvoltate, precum Franța sau Germania, ar putea circula mai ușor în Marea Britanie decât cetățeni ai unor state mai sărace, cum sunt România sau Bulgaria.

În contextul îngrijorător al rezultatelor alegerilor din Marea Britanie, gândul a redeschis, împreună cu GMP, campania „Why Don’t You Come Over?”, lansată anul trecut, când același partid de extremă dreapta care a câștigat anul acesta scrutinul pentru europarlamentare avertiza asupra pericolului ca românii și bulgarii să invadeze insula, odată cu ridicarea restricțiilor de muncă la 1 ianuarie 2014.

Această retorică anti-europeană și anti-români a fost cea care i-a ajutat pe reprezentanții acestor formațiuni să strângă voturile necesare pentru a merge la Bruxelles. Mai îngrijorător însă este faptul că succesul acestui tip de discurs i-a convins și pe alți politicieni britanici să joace cartea anti-migrație. Marți, gândul publica o analiză asupra efectelor produse de victoria UKIP asupra politicii britanice.

„Efectul nu e nou. Impactul acestor alegeri se observă de ceva vreme, mai ales în atitudinea conservatorilor britanici și ne putem aștepta să fie mai proeminent pe viitor”, comenta Sonia Piedrafita, research fellow în cadrul Centre for European Policy Studies (CEPS) din Bruxelles.