Maimuțele își poartă puii morți luni întregi. Ce au descoperit cercetătorii

De ce își poartă mamele puii morți

În ciuda impactului fizic și emoțional puternic, mamele cimpanzeu și bonobo renunță cu greu la puii lor morți. Unele continuă să îi poarte în brațe zile sau chiar luni întregi. Unul dintre cele mai impresionante cazuri a fost observat în Munții Mahale din Tanzania, unde o mamă a purtat trupul puiului său timp de aproximativ 126 de zile.

Pentru a înțelege acest comportament, cercetătorii au analizat 83 de cazuri din 15 comunități de cimpanzei și bonobo. Rezultatele arată că acest comportament este răspândit și pare să reprezinte o parte importantă a felului în care aceste animale reacționează la moartea puilor, conform The Conversation.

Cauza morții schimbă comportamentul mamei

Cel mai clar factor observat de cercetători a fost cauza morții. Mamele au purtat pentru perioade mai lungi puii care au murit din cauza unor boli decât pe cei uciși de alți cimpanzei.

O boală poate schimba treptat starea puiului. Acesta devine tot mai puțin activ și mai puțin receptiv, iar mamei îi poate fi dificil să își dea seama exact când a murit și când trebuie să înceteze să îl îngrijească.

În cazul unui atac, însă, moartea survine brusc și violent. Renunțarea rapidă la pui i-ar putea permite mamei să părăsească mai repede locul periculos și să se protejeze.

Legătura dintre mamă și pui este foarte puternică

Și vârsta puiului pare să conteze. Relația dintre o mamă primată și nou-născutul ei este susținută de hormoni și de mii de interacțiuni zilnice. Mama îl ține aproape, îl hrănește, îl protejează și răspunde constant la comportamentul lui.

Când puiul moare brusc, această legătură nu dispare imediat. Creierul și organismul mamei nu opresc peste noapte toate mecanismele care au determinat-o să aibă grijă de el.

Cercetările realizate și la alte primate, inclusiv maimuțe mari, maimuțe din Africa și Asia și maimuțe din America Centrală și de Sud, arată că această legătură influențează cât timp mama continuă să poarte trupul puiului.

Își dau seama că puiul nu mai trăiește?

Ar fi ușor să presupunem că o mamă își poartă puiul mort pentru că nu înțelege că acesta a murit. La fel de tentant este să credem că animalul înțelege moartea exact așa cum o fac oamenii. Observațiile cercetătorilor indică însă o situație mai complicată.

Mamele se comportă diferit cu trupul unui pui mort față de un pui viu. De exemplu, pot să îl poarte ținându-l de un singur membru sau pot permite altor membri ai grupului să se apropie și să îi examineze trupul. Astfel de comportamente sunt rare în cazul unui pui viu și vulnerabil.

Acest lucru arată că animalele observă că ceva s-a schimbat. Totuși, nu dovedește că ele înțeleg moartea în sensul complex în care o înțeleg oamenii. Cercetătorii consideră că nu este nevoie ca aceste animale să aibă o idee completă despre moarte pentru a explica acest comportament. O explicație posibilă este instinctul foarte puternic de a-și proteja și îngriji puiul, instinct care continuă să existe și după moartea acestuia.

Cât timp își poartă mama puiul?

Durata diferă de la un caz la altul. Cercetătorii au identificat mai mulți factori care pot influența perioada în care mama continuă să poarte trupul.

Contează cât de puternică a fost legătura dintre mamă și pui, experiența mamei, riscurile la care se expune în timp ce transportă cadavrul și cât de repede începe trupul să se descompună.

Cu cât legătura dintre cei doi este mai puternică, cu atât mama poate continua mai mult timp să țină puiul aproape.

Nu doar mamele își poartă puii morți

Comportamentul nu este întâlnit exclusiv la mame. În Gombe, Tanzania, aproape un sfert dintre cazurile în care a fost observat transportul trupului unui pui de cimpanzeu au implicat o altă persoană decât mama.

În Namibia, cercetătorii au observat chiar un mascul de babuin care nu era rudă cu puiul și care a transportat trupul unui bebeluș de nouă săptămâni. Mama acestuia murise cu două zile înainte.

Și la bonobo au fost observate alte femele care s-au apropiat de trupul unui pui mort și au continuat să îl îngrijească.

Aceste observații sugerează că atracția față de pui și impulsul de a avea grijă de el pot fi foarte puternice și nu dispar imediat după moarte.

Elefanții și delfinii au reacții asemănătoare

Reacțiile puternice la moarte nu apar doar la maimuțe. Și alte animale care trăiesc în grupuri strâns unite par să aibă dificultăți în a se desprinde de membrii morți ai grupului.

Elefanții au fost observați întorcându-se la oasele rudelor lor și atingându-le cu trompa. În unele cazuri, elefanții își îngroapă chiar și puii morți.

În oceane, delfinii au fost văzuți împingând trupurile puilor morți către suprafața apei. În 2018, o orcă pe nume Tahlequah a fost observată timp de 17 zile în timp ce își purta puiul mort. A parcurs astfel peste 1.000 de mile prin ocean. Ulterior, cercetătorii au observat-o repetând comportamentul după moartea unui al doilea pui.

Cum studiază oamenii de știință reacția animalelor la moarte

Toate aceste observații fac parte dintr-un domeniu numit tanatologie comparativă, care studiază modul în care diferite specii reacționează la moarte. O întrebare importantă este dacă animalele înțeleg moartea într-un mod asemănător oamenilor. Nu există încă un răspuns clar.

Unii cercetători consideră că dovezile nu sunt suficiente pentru a spune că animalele au o înțelegere a morții asemănătoare celei umane. Alți cercetători cred că această înțelegere poate exista în forme diferite, de la o specie la alta.

Ce ne poate spune comportamentul maimuțelor despre oameni

Cimpanzeii și bonobo sunt cele mai apropiate rude în viață ale oamenilor. De aceea, comportamentul lor poate oferi indicii despre originile propriilor noastre reacții la moarte.

Strămoșii oamenilor aveau, cel mai probabil, aceleași mecanisme biologice de bază care creează legătura puternică dintre mamă și copil. Atunci când un copil murea, această legătură nu dispărea imediat.

Cu mult înainte ca oamenii să dezvolte înmormântări, priveghiuri și alte ritualuri legate de moarte, este posibil ca acest impuls biologic de a rămâne aproape de persoana iubită să fi reprezentat una dintre bazele felului în care oamenii au ajuns să jelească.

În același timp, există și o diferență importantă. Cimpanzeii și bonobo nu au nevoie neapărat să înțeleagă moartea în toate implicațiile ei pentru a reacționa astfel. Capacitatea oamenilor de a înțelege că moartea este definitivă și de a crea ritualuri complexe în jurul ei ar fi putut apărea mai târziu, după ce linia evolutivă a oamenilor s-a separat de cea a strămoșului comun cu celelalte maimuțe.