Prima pagină » Știri externe » Vaccinul anti-Covid de la Pfizer face față noilor tulpini, mai puțin uneia. Care e varianta SARS-Cov-2 pe care nu o acoperă

Vaccinul anti-Covid de la Pfizer face față noilor tulpini, mai puțin uneia. Care e varianta SARS-Cov-2 pe care nu o acoperă

Vaccinul anti-Covid de la Pfizer face față noilor tulpini, mai puțin uneia. Care e varianta SARS-Cov-2 pe care nu o acoperă
Sursa foto: Shutterstock

Vaccinul produs de companiile Pfizer și BionTech neutralizează cele trei variante ale SARS-Cov-2 apărute în Marea Britanie şi în Africa de Sud. Dar o analiză realizată de o echipă de cercetători de la Universitatea din Texas a arătat că, totuși, capacitatea sa de neutralizare a fost „lejer inferioară” împotriva unei alte variante sud-africane apărute recent.

Analiza a fost realizată pe plasma recoltată de la 20 de persoane care au fost deja imunizate cu vaccinul produs de Pfizer și BioNTech.

Variantele SARS-CoV-2 apărute în Marea Britanie şi Africa de Sud au aceeaşi mutaţie N501Y, însă la cealaltă tulpină sud-africană se întâlneşte mutaţia E484K, toate intervenite la proteina Spike (S) care „ar putea creşte afinitatea” acesteia faţă de receptorul ACE2 al celulei umane prin intermediul căruia pătrunde în organism, relatează Agerpres.

Echipa de la Universitatea din Texas a proiectat combinaţii ale mutaţiilor găsite în aceste variante şi a analizat plasmele a 20 de participanţi la un studiu clinic cu vaccinul BNT162b2 de la Pfizer, după două sau patru săptămâni de la imunizare cu două doze administrate la interval de trei săptămâni.

În fiecare plasmă s-a verificat neutralizarea SARS-CoV-2 precum şi a tulpinilor mutant ale coronavirusului, potrivit revistei Nature Medicine, mai scrie sursa citată.

Autorii au găsit „probe de neutralizare a virusurilor mutante” în ansamblul plasmelor, cu o ”uşoară variaţie”, deoarece neutralizarea împotriva mutaţiei E484K a fost „uşor inferioară”, comparativ cu cea împotriva mutaţiei N501Y.

Studiul semnalează totodată că mutaţia N501Y pare să amplifice gazdele pe care virusul le poate infecta şi să includă de asemenea şoarecii.

Autorii avertizează că evoluţia continuă a SARS-CoV-2 „necesită o observare constantă a eficacităţii vaccinului împotriva tulpinilor emergente”.

Vaccinarea în România: În ultimele 24 de ore au fost 66 de reacții adverse, dintre care 65 la Pfizer și 1 la Moderna

De la începutul campaniei de vaccinare anti-Covid în România, au fost imunizate 661.062 de persoane, transmite Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

11 reacții adverse sunt în curs de investigare

Potrivit unui anunț făcut de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, conform datelor transmise de Institutul Național de Sănătate Publică, prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor, luni situația vaccinărilor în România este următoarea: număr de doze administrate de vaccin împotriva COVID-19 Pfizer BioNTech (în ultimele 24 de ore) 30.598, iar Moderna 4.428 de doze.

De asemenea, conform ultimelor date făcute publice, numărul total de persoane vaccinate cu o doză este 430.776 și cu două doze 230.286.

Potrivit CNSU, în ultimele 24 de ore au existat 66 de reacții la vaccinare, din care 65 la Pfizer și 1 la Moderna.

Legat de numărul total de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare, începând din 27 decembrie 2020, sunt 2.489. Un număr de 11 reacții adverse sunt în curs de investigare.

Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății: „Se văd eforturile depuse în ultima perioadă. România, pe locul 14 la nivel global în ceea ce priveşte rata de doze de vaccin administrate”

Andrei Baciu, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății, spune că România se află pe locul 14 la nivel global în ceea ce privește numărul de doze de vaccin anti COVID-19 administrate la suta de persoane.

În România se văd eforturile depuse în ultima perioadă, în ultimele săptămâni. Astfel că, pe o analiză efectuată şi publicată în cursul zilei de ieri, România se află pe locul 14 la nivel global, cu o rată de doze administrate la suta de persoane de 4,41 de doze, peste media europeană de 3,77 şi în faţa unor ţări care au sisteme de sănătate mult mai performante, mult mai eficiente, ţări precum Germania, Franţa Italia, Polonia şi aşa mai departe. Analiza prezintă date din 73 de ţări şi în total până în momentul de faţă sunt peste 131 de milioane de doze administrate, chiar şi cu o medie de 4,7 milioane de doze pe zi la nivel global”, a afirmat Baciu, potrivit Agerpres. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Acord nou: fără roaming, acces rapid în aeroporturi și 90 de zile de muncă în Elveția
Digi24
Explicațiile lui Dan Dungaciu, după ce George Simion a cerut șefia Senatului în schimbul colaborării cu PSD: Trebuie să existe un gest
Cancan.ro
Cu cine a fost SURPRINSĂ Andreea Ibacka după divorțul de Cabral, pe o plajă din Mamaia
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Imagini incendiare cu Sarah, fiica Anamariei Prodan, în costum de baie!
Adevarul
De la 41 la 29 de milioane: prețul demografic pe care Ucraina l-a plătit pentru a nu fi desființată de Putin
Mediafax
Protest la opt ani de la 10 August. Foștii șefi ai Jandarmeriei, achitați, iar dosarul se apropie de prescripție
Click
Care sunt liceele din București unde s-a intrat cu cele mai mici medii în 2025. Cum arată clasamentul și rezultatele la Bacalaureat
Digi24
Momentul în care Rusia lansează o bombă glisantă FAB-3000 „devastatoare”, de trei tone, asupra unui orășel ucrainean
Cancan.ro
Cine a pus lanțul și șosetele pe crucea victimei lui Emil Gânj. Momentul a fost surprins de camere
Ce se întâmplă doctore
Kate Middleton a făcut una dintre cele mai neașteptate alegeri vestimentare din ultimii ani. Cum a apărut la Wimbledon! A radiat după ce s-a vindecat de cancer
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
În localitate e legal să circuli cu 50 km/h sau cu 60 km/h? Care e limita de toleranță în 2026
Descopera.ro
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce s-a descoperit lângă Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Interviu cu un milionar: – Cum aţi făcut avere?
Descopera.ro
Cercetătorii au aflat ce anume determină mărimea creierului la animale și nu este ce au crezut până acum