Vladimir Putin evocă sprijinul adus de Uniunea Sovietică pentru „democrație” în Africa

Publicat: 10 12. 2013, 13:26
Actualizat: 30 06. 2014, 22:28

Președintele rus Vladimir Putin a efectuat luni seară o vizită la ambasada Africii de Sud din Moscova, unde a evocat sprijinul adus de Uniunea Sovietică în lupta împotriva apartheidului și pentru „democrație” în Africa, comparându-l pe Nelson Mandela cu Aleksandr Soljenițîn, relatează AFP.

„Vreau să amintesc tuturor cetățenilor ruși, dar și celor din Africa de Sud, că țara noastră – Uniunea Sovietică – a susținut la modul cel mai activ țările din Africa și din sudul Africii în lupta împotriva segregației rasiale, în lupta pentru dreptate și democrație”, a declarat Vladimir Putin, potrivit unui comunicat al Kremlinului publicat marți.

El i-a adus un omagiu lui Nelson Mandela, care, în opinia sa, este „una dintre personalitățile cele mai remarcabile ale secolelor al XX-lea și al XXI-lea”.

„Prin importanța sa, el este comparabil cu giganți ca Mahatma Gandhi, ca Aleksandr Soljenițîn”, fostul disident sovietic, autorul „Arhipelagului Gulag”, decedat în 2008, a adăugat Putin, un fost membru al KGB-ului sovietic.

Președintele rus nu participă la funeraliile fostului președinte sud-african, el fiind reprezentat de Valentina Matvienko, președintele Consiliului Federației (Camera superioară a Parlamentului rus).

În perioada Războiului Rece, Uniunea Sovietică a susținut activ mișcările de decolonizare din Africa, inclusiv în lupta armată și în conflictele din Angola și Namibia.

„Uniunea Sovietică, cu consilierii și cu specialiștii săi militari, dar și cu reprezentanți ai forțelor speciale sovietice, a luat parte la confruntări alături de aliații săi, în principal Cuba, Etiopia, dar și de combatanți din alte țări africane”, precizează o notă istorică a agenției de presă publice RIA Novosti.

„Mai multe figuri cheie ale rezistenței sud-africane în fața regimului de apartheid, în special cadre ale ANC (Congresul Național African, mișcarea lui Nelson Mandela), au fost formate în Uniunea Sovietică”, amintește agenția.

Fondator în 1961 al brațului militar al ANC, Mandela a fost arestat anul următor și condamnat la închisoare pe viață.