PHOENIX-LEGENDA. Nicu Covaci: „Mă doare tot timpul când mă uit la România. Nu pot să renunț însă, pentru că sunt român și nu sunt altceva decât român”

„Eram băieții ăi mai răi din Timișoara”. În anii `60-`70, să cânți rock în România era un pericol. Pentru tine, dar și pentru sistem. Mai ales, când zeci de mii de oameni te urmau de fiecare dată. „Eram băieții îi mai răi din Timișoara”, spune Nicu Covaci. Presiunea era imensă, te urmăreau pe străzi, încercau să te agațe. Uneori, ca să scapi făceai lucruri care azi par nebunești. 

„După ce am terminat facultatea, au vrut să facă din noi orchestra Armatei. Am luat toată formația, cu instrumente cu tot, i-am pus într-un bus și ne-am dus la casa de nebuni de la Gătaia. Am stat acolo aproape o jumătate de an. Veneau soldații la barieră și îi țineau. Directorul ne-a ținut acolo, ne-a hrănit, ne-a dat sală de repetiții. E bine să ai prieteni care cred în tine”, povestește Covaci. 

El este și primul care a plecat din România. În `76, după două săptămâni de audieri la miliție a renunțat la cetățenia română, s-a căsătorit cu o olandeză și a plecat „cu un pașaport roz”. S-a întors un an mai târziu pentru a-i lua și pe „băieți”. Doar Mircea Baniciu nu a venit la întâlnire. În locul lui, ascunsă în boxe, Covaci a trecut granița o vecină care era gravidă în luna a 8-a. 

S-a întors în România, la Timișoara, la Revoluție, pe 2 ianuarie. „Mi-am parcat jaguarul între două tancuri”. Se mai trăgea încă. ‘Lumea pe stradă a făcut zid în jurul meu”, își aduce aminte Covaci. 

S-a întors în România, dar nu s-a întors de tot. „Tot ce-am realizat am plătit foarte scump. Dar am avut și eu o data noroc, să găsesc colțisor de rai, în sudul Spaniei. Aici aș face pușcărie, aș începe să pedepsesc răul”. 

Nu este muzica suficientă pentru a schimba ceva? „Ceea ce cântăm noi astăzi se așază în suflet și le dă curaj” românilor, dar asta nu este suficient, spune Covaci atâta vreme cât „unul nu pune mâna să schimbe ceva”. „Le lipsește șira spinării”. „Fără educație și cultură poporul ăsta nu poate să facă nimic”, crede Nicu Covaci. Nu este suficient să stai cu ochii la televizor sau pe Facebook. „Au iluzia libertății”

Cum se vede România de acolo din colțul său de rai?

„Mă doare tot timpul, zi și noapte, când mă uit spre România. Dar nu pot să renunț, la ea și la români. Sunt român și nu sunt altceva decât român”

Este Nicu Covaci fericit? „Poate că ar trebui să fiu, uite că nu sunt. Am momente, plâng în fiecare zi, dar asta mă ține. De asta mă bat. Le spun băieților: în viață ca la box, cine rămâne în picioare, ăla a câștigat. Rămâi în picioare, bate-te până la capăt”. 

Îi e frică de ceva pe lumea asta? Răspunde fără să clipească: „Nu”. Nici de moarte? „Am trait în viața asta câți alții în 10. Dacă mâine mor, nu am nicio problemă”. Rămâne însă cu un mare regret: mama sa a plătit cu viața pentru el.