Ce va face Samsung cu portofoliul său de smartphone-uri

Publicat: 19 11. 2014, 13:53

Samsung a anunțat că va diminua cu 25-30% portofoliul de smartphone-uri, dar nu a precizat care sunt modelele vizate. „Vom crește numărul componentelor folosite în comun la modelele mid și low-end, pentru a face economii”, a anunțat Samsung.

Potrivit inquirer.net, compania Samsung s-ar putea concentra asupra producției de smartphone-uri mai ieftine, pentru a rivaliza cu Xiaomi, care a devenit, pentru scurt timp, al treilea cel mai mare producător global de smartphone-uri. Samsung, cel mai mare producător de smartphone-uri din lume, a început deja să-și pună planul în acțiune.

Luna trecută, Samsung a lansat modelele Galaxy A3 și Galaxy A5, primele terminale mid-level cu cadru metalic din gama companiei. Samsung promite că va reveni la un profit solid în 2015 și a anticipat o cerere semnificativă pentru cel mai nou telefon al său, Galaxy Note 4, prezentat într-un review Gândul.