Uber a rămas fără unul dintre șefi. Cum arată femeia care a iscat un scandal sexual finalizat cu plecarea vicepreședintelui

Publicat: 13 06. 2017, 17:09

Plecarea vicepreședintelui ar fi fost una dintre recomandările raportului despre practicile companiei realizat de Eric Holder, fostul procuror general al Statelor Unite. Holder a preluat analiza cazului Uber după ce inginera Susan Fowler, o fostă angajată a Uber, a înaintat acuzații de hărțuire sexuală.

Uber a transmis că boardul a votat în unanimitate adoptarea tuturor recomandărilor din raport.

Financial Times a scris că nici Uber, nici Emil Michael nu vor specifica dacă vicepreședintele și-a dat demisia sau dacă a fost dat afară.

Travis Kalanick, cofondatorul și directorul general Uber, ar putea să părăsească, de asemenea, compania.

Uber a numit-o, luni, pe Wan Ling Martello, vicepreședinte executiv al Nestle, în boardul companiei de ridesharing, potrivit Bloomberg.

Compania de ridesharing, cu sediul în San Francisco, are peste 12.000 de angajați.