5 mituri despre celulele stem

Publicat: 30 10. 2013, 11:57
Actualizat: 29 07. 2014, 17:32

Numărul părinților care aleg să preleveze celule stem din cordonul ombilical al nou-născutului este în creștere, susțin reprezentanții Asociației Române a Băncilor Acreditate de Celule Stem (ARBACS). „În prezent, în România sunt înregistrate anual 200.000 de nașteri, din acestea circa 5-7% apelează la serviciile de recoltre de celule stem. Prelevarea de celule stem la naștere costă între 750 – 1.000 de euro, iar depozitarea lor costă pe an până la 50 de euro”, a declarat pentru gândul dr. Bogdan Ivănescu, președintele ARBACS.

Acesta a realizat un top 5 mituri legate de celulele stem.

● Celulele stem tratează orice boală. Fals, afirmă dr. Ivănescu. „Celulele stem tratează în jur de 80 de boli letale. Printre acestea se numără leucemiile și limfoamele maligne. În prezent sunt studii clinice în care se analizează eficiența celulelor stem asupra bolilor cronice, printre care se numără afecțiunile cardiace și diabetul”, a spus reprezentantul ARBACS.

● Celulele stem pot fi recoltate oricând și de oriunde. Fals, spun specialiștii din domeniu. „Celulele stem pot fi recoltate oricând, dar nu de oriunde. Atunci când se recoltează la maturitate calitatea celulelor stem scade, iar tratamentul nu va fi la fel de eficient”, a precizat dr. Ivănescu.

● Celulele stem pot fi stocate numai 18 ani. Această perioadă nu reprezintă termenul de valabilitate a celulelor stem, ci perioada pe care se semnează contractul. „Asta nu înseamnă că după ce au trecut cei 18 ani celulele stem sunt distruse, ci se prelungește contractul de stocare și se schimbă și titularul. În primii 18 ani contractul se încheie pe numele părinților. Aceștia sunt tutorii, iar apoi contractul se trece pe numele copilului, care între timp devine major”, explică președintele ARBACS. Primele celule stem care au fost prelevate au 25 de ani, iar calitatea lor nu a fost afectată odată cu trecerea timpului, spun specialiștii din domeniu.

● Celulele stem se recoltează din dinții de lapte. „În România există bănci care promit acest lucru. La noi în țară legislația interzice acest lucru. Nicăieri în lume nu s-a făcut vreun transplant cu celule stem recoltate din dinții de lapte și mai mult decat atat, în Romania nu este legală recoltarea de astfel de celule din dinții de lapte. Acest lucru nu este autorizat de Agenția Națională a Transplantului”, a conchis dr. Bogdan Ivănescu.

● Celulele stem nu pot fi folosite pentru copilul de la care s-au prelevat. Greșit, afirmă dr. Bogdan Ivănescu, care spune că eficiența lor cea mai mare este în cazul persoanelor de la care s-au prelevat. „Acest mit a apărut cel mai probabil după ce unii părinți, care aveau un copil bolnav, au decis să facă un al doilea copil și să preleveze celule stem de la cel mic, pe care să le folosească drept tratament pentru cel mare. Este recunoacut faptul că celulele stem pot fi folosite pentru tratarea și celorlalți membri ai familiei, dar cea mai mare rata de succes este întâlnită atunci când sunt utilizată în cazul posesorului”, a menționat specialistul. Acesta completează faptul că nivelul de compatibilitate al unui pacient față de proba de celule stem este de 100% în cazul în care beneficiarul este cel de la care s-au recoltat celulele stem, respectiv donatorul, de 50% în cazul fraților donatorului și de până la 25% în cazul părinților acestuia