Ce au descoperit medicii legiști care au analizat cadavrul unui conducător medieval mort în urmă cu 700 de ani

Publicat: 13 01. 2015, 13:31

Speranța de viață în Evul Mediu se situa undeva la 30 de ani, cel mai des din cauza pericolelor din copilărie. Dacă o persoană ajungea la maturitate, putea trăi până la 60 de ani, chiar dacă acele vremuri erau mult mai periculoase decât cele contemporane. De exemplu, nu era ceva neobișnuit ca papii și regii să fie asasinați, scrie academia.edu.

Un exemplu asemănător este cel al lui Cangrande I della Scala. Acesta s-a născut în 1291 și a ajuns să conducă Verona în 1311, la vârsta de 20 de ani, fiind un conducător și un luptător de excepție. Cangrande a fost patronul poetului Dante Alighieri și a păstrat reputația unui lider curajos și totodată milostiv.

În 1328, la vârsta de 37 de ani, Cangrande a intrat în posesia regiunii Padua, după 16 ani de conflicte sângeroase. În 1329, conducătorul se pregătea să se mute în Mantua, dar a amânat această acțiune, din cauza unei schimbări guvernamentale în Treviso, un teritoriu îndelung disputat și a ultimii bucăți din regiunea Veneto, care au căzut în mâinile sale.

Procesiunea sa triumfală în Treviso a fost umbrită de o boală subită. Legenda spune că Cangrande ar fi băut apă dintr-un pârâu murdar și s-a îmbolnăvit. La patru zile de la intrarea în Treviso, Cangrande a căzut la pat și a murit în ziua de 22 iulie 1329, la vârsta de 38 de ani. S-a zvonit la acea vreme că dușmanii săi l-ar fi otrăvit și o analiză recentă relevă chiar acest lucru.

Recent, cadavrul mumificat al lui Cangrande a fost exhumat și medicii legiști au descoperit în interiorul intestinelor acestuia urme de Digitalis, o plantă otrăvitoare, cunoscută și ca „Degețelul roșu”. Cangrande avea mulți dușmani politici, printre care și succesorul său, Mastino al Doilea.

„Principalii suspecți sunt statele vecine, Republica Veneției sau Ducatul Milanului, îngrijorate de ascensiunea lui Cangrande și Verona. La moartea lui Cangrande a contribuit și nepotul său ambițios, Mastino, care a devenit conducătorul Veronei alături de fratele său, Alberto, un alt posibil instigator”, conchide studiul citat.