Cum se va vedea TRANZITUL PLANETEI VENUS din România. „Haideți la Vama Veche să vedem un punct pe Soare!”

Publicat: 04 06. 2012, 18:33
Actualizat: 05 06. 2012, 17:15

Un fenomen astronomic extrem de rar va putea fi observat, miercuri dimineață, din România, și anume momentul în care planeta Venus trece prin fața Soarelui. Un astfel de tranzit nu va mai putea fi observat de pământeni decât peste 105 ani, așa că în dimineața zilei de 6 iunie merită să te trezești devreme, mai exact la ora 5:30 dimineața.

„Planeta Venus fiind măricică o să se vadă cu ochiul liber, ca un punct pe Soare. Noi, în România, o să vedem o parte din tranzit, sfârșitul lui, mai exact ultimele două ore. Fenomenul va putea fi observat de la răsăritul soarelui, de la ora 5:30 dimineața până la ora 7:54”, a declarat pentru gândul Adrian Șonka, astronom la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din București.

Cei care vor să vadă tranzitul planetei Venus trebuie să poarte însă ochelari de protecție, de tipul celor folosiți la observarea eclipselor solare. „Cei care se uită la soare cu ochiul liber sau cu dispozitive necorespunzătoare risă să își piardă definitiv vederea. Folia Mylar, folosită de obicei la ochelarii de eclipsă, asigură o protecție bună. În lipsa ei, putem folosi o mască de sudură”, îi sfătuiește astronomul pe cei care vor să se uite la tranzitul planetei Venus.

Fenomenul va începe în noapte de 5 spre 6 iunie, la 1.01, ora României, va atinge punctul de maxim la 4:30 și se va termina la ora 7:54 dimineața. El este vizibil pe toată durata lui în regiunea Oceanului Pacific, începând din estul Australiei, dar mai ales din Hawaii, estul Chinei, Japonia și Alaska.

„Fenomenul se va vedea de acolo unde se vede răsăritul. În București e mică probabilitatea să îl poți observa, poate doar de pe Intercontinental. Noi vom merge la mare, la Vama Veche, de acolo se va vedea și cel mai devreme”, spune Șonka.

Următoarea trecere a planetei Venus printre Soare și Terra va avea loc abia în 2117, adică peste 105 ani. Aceste tranzitări au loc în pereche, la intervale de opt ani, iar apoi nu se mai produc timp de peste un secol. În secolul al XXI, precedentul tranzit a avut loc în 2004, iar în secolul al XX nu a avut loc deloc.