Detaliul care distruge viața sexuală

Publicat: 03 11. 2014, 13:32

Evoluția tehnologiei are un impact negativ asupra vieții sexuale. Concluzia îi aparține expertului în relațiile de cuplu Paul Levy.

Potrivit acestuia, cuplurile au tendința de a nu mai comunica unul cu altul, cei doi parteneri fiind mai mereu ocupați cu smartphone-ul. Pentru majoritatea dintre noi un astfel de obicei tinde să facă parte din cotidian și nu este deloc suprinzător.

Dar, tehnologia ne afectează viața intimă, avertizează expertul.

Paul Levy spune că a studiat lumea digitală ca cercetător la Universitatea din Brighton încă din 1990, iar în urmă cu șase ani a constatat că inclusiv el ajunsese să petreacă din ce în ce mai mult timp folosind smathpone-ul.

Faptul că dependența de telefoanele mobile afectează relația de cuplu a fost studiată și de oamenii de știință de la Universitatea din Missouri și de cei de la Universitatea Oxford. Specialiștii au chestionat zeci de mii de persoane cu privire la felul în care evoluția tehnologiei le-a afectat viața de cuplu și implicit viața sexuală.