ECOSEXUALITATEA, o nouă identitate sexuală. Cum se manifestă

Publicat: 27 08. 2018, 18:14

Un ecosexual ar fi „o persoană care găsește natura senzuală, sexy”, „o nouă identitate sexuală” sau o „persoană care acceptă Pământul drept partener„. Whitworth explică și diferența dintre ecologiști și ecosexuali, iar pentru a delimita foarte bine cele două categorii, aceasta spune că prima categorie va încuraja, de exemplu, folosirea unor lubrifianți naturali, în timp ce a doua va întreține relații sexuale cu „însăși natura„.

Profesoara a descris în articol și „întâlnirea intimă” dintre o femeie, Sprinkle, și un arbore din familia Sequoia, întâmplare ce a avut loc în Parcul Național Yosemite.

„M-am îndrăgostit de mirosul trunchiului, care semăna cu cel de vanilie amestecată cu pământ. Îmi amintesc perfect cum am trecut pe lângă un copac din familia Sequoia, care fusese pus la pământ de o furtună. M-am plimbat în jurul lui și am tras cu ochiul la rădăcinile expuse. Atât de delicate, atât de senzuale, atât de sexy. N-am avut încotro, a trebuit să le ating„, a spus aceasta.

Ecosexualitatea îmbrățișează degradarea și descompunerea, explică profesoara.

Whitworth mai spune că a defeca în natură este tot o formă de ecosexualitate.                         

Termenul de ecosexualitate există încă de la începutul anilor 2000, când a apărut ca o caracterizare personală pe site-urile de dating.

Site-ul breitbart.com a informat în trecut că termenul ecosexual a crescut în popularitate în rândul grupurilor feministe. În noiembrie 2016, același site spunea că acești ecosexuali se masturbează sub cascade și copaci ca să salveze planeta. Un an mai târziu, un profesor de la Universitatea din California îi încuraja pe studenți să facă sex cu planeta pentru a o conserva, iar în aprilie anul acesta, un alt cadru universitar, de data asta de la Universitatea din Michigan, scria despre importanța de „a vorbi într-un mod erotic cu plantele”.

Foto: Captură Youtube