Festivalul de Film PELICAM. Regizorul Thomas Ciulei va susține un atelier de creație. Lista workshopurilor de la Tulcea

Publicat: 29 05. 2014, 13:37
Actualizat: 29 05. 2014, 14:13

Cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Film despre oameni și mediu – „PELICAM”, ce se va desfăura la Tulcea în perioada 13-15 iunie, va include pe agenda sa, pe lângă documentare, și o serie de ateliere dedicate atât tinerilor regizori, cât și simplilor pasionați de cinematografie sau iubitorilor de natură.

Cineastul român Thomas Ciulei va susține la Tulcea, pe 14 și 15 iunie, un atelier de „Creație Filme Documentare”, ce se adreaseză celor care au realizat deja o astfel de producție sau un proiect de fotografie documentară și care lucrează la un nou proiect. Astfel, participanții vor avea ocazia să învețe mai multe despre abordarea subiectului în  filmul documentar și să planifice perpectiva pe care o vor aborba în construcția acestuia.

„Scopul workshop-ului este ca fiecare dintre participanți să plece acasă cu sentimentul că au reușit să se poziționeze personal față de subiectul filmului și că o analiză profundă a realității înseamnă întotdeauna să fii subiectiv”, a explicat Thomas Ciulei.

Înscrierile pentru participarea la acest atelier se pot face până pe 3 iunie, la adresa de email workshop@pelicam.ro, cu specificarea numelui workshop-ului în câmpul subiectului. Regulamentul este disponibil aici.

„Green Film Making Project” – de la Cannes, la Tulcea

Și olandezii de la „Green Film Making Project” vor fi prezenți la Festivalul Pelicam. Pe 14 și 15 iunie, Dorien Grötzinger, Event Producer pentru „The Green Film Making Project”, și Brechtje Smidt, CEO/Director la „Deepeei Film Productions” vor susține un atelier inedit, adresat celor interesați de producția verde de film, cu un impact cât mai scăzut asupra mediului.

„Deepei Film Productions” are deja în palmares două pelicule realizate într-un mod sustenabil: „Balance”, în regia lui Mark Ram, și „Going South”, regizat de Brechtje Smidt. De altfel, Green Film Making este prezentă anul acesta și la Festivalul de Film de la Cannes, unde va susține un workshop cu tematică similară.

Înscrierile pentru atelierul de la Tulcea, organizat cu sprijinul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos, se fac până pe 3 iunie, la adresa de email indicată mai sus, specificând numele workshop-ului în câmpul subiectului. Regulamentul complet este disponibil aici.

Asociația Vira, din care face parte și Matei Budeș, regizorul scurtmetrajului „Toamna Românească”, va susține, de asemenea, un atelier în cadrul Festivalului Pelicam. De data aceasta, workshop-ul se va adresa tinerilor tulceni care vor să se familiarizeze cu tehnicile de realizare a filmelor documentare. Așadar, liceenii vor participa la sesiuni practice, iar la finalul atelierului ce se va desfășura în intervalul 9-14 iunie vor realiza un scurt film documentar.

Înscrierile se pot face până pe 25 mai prin completarea formularului disponibil aici și trimitearea lui pe adresa de email workshop@pelicam.ro, cu precizarea „Atelier Film Documentar VIRA” în câmpul subiectului. Regulamentul complet este disponibil aici.

Turcii de la Baba Zula deschid Festivalul Pelicam

Festivalul se va deschide pe 13 iunie cu un concert al trupei Baba Zula, din Istanbul. Fondată în anul 1996, formația a susținut de-a lungul timpului numeroase spectacole și a deschis concertul lui Manu Chao de la Efes Pilsen Summer Festival (2002). De asemenea, Baba Zula a apărut în filmul „Crossing the Bridge: The Sound of Istanbul”, regizat de Fatih Akin.

Cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Film despre oameni și mediu „Pelicam” se va desfășura la Tulcea, în perioada 13-15 iunie. Evenimentul va prezenta publicului producții distinse cu premii importante, ce vorbesc despre legăturile strânse dintre oameni și mediul înconjurător.

Accesul publicului la proiecțiile și evenimentele din cadrul Pelicam este liber. Mai multe detalii despre ediția din acest an sunt disponibile aici.

Festivalul Internațional de Film Pelicam este organizat de Asociația Les Herbes Folles, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei Municipiului Tulcea, Administrației Fondului Cultural Național, Consiliului Județean Tulcea și Institutului Cultural Român. Parteneri instituționali sunt Ambasada Regatului Țărilor de Jos, Ambasada SUA, Ambasada Elveției, Goethe Institut, Institutul Francez din București și Institutul Italian de Cultură.