FROZEN LOVE, tema noului Hotel de Gheață de la Bâlea. Care sunt ATRACȚIILE sezonului

Publicat: 31 10. 2018, 15:08
Actualizat: 25 03. 2019, 18:53

Firma care administrează hotelul de gheață de la Bâlea Lac anunță că, în acest an, tema aleasă va fi „Frozen Love„, din care se voer inspira concepția și amenajările. Camerele principale ale obiectivului vor purta numele unor locuri și obiective din zona Masivului Făgăraș.

Astfel, vizitatorii obiectivului din acest an vor „ajunge” foarte ușor, în doar câteva minute, de pe Vârful Suru, la Lacul Avrig, Vârful Negoiu, Valea Doamnei, Cabana Podragu, Castelul de lut din Valea Zânelor sau Palatul Brukenthal de la Avrig, ghidându-se după câteva elemente simbol ale fiecărei atracții, imortalizate artistic în gheață. 

„Călătoria” prin zona Masivului Făgăraș va continua și în complexul de igluuri, camerele de aici urmând a purta numele „Rezervația Arpășel”, „Vârful Moldoveanu” și „Poiana Neamțului”.

2018 fiind anul în care România sărbătorește Centenarul, organizatorii proiectului hotelului de gheață de la Bâlea Lac vor marca acest eveniment, iar în premieră pentru acest obiectiv, restaurantul ce va fi amenajat în holul principal se va numi „Regele Ferdinand I al României – Întregitorul”.

Turiștii care vor petrece nopți la hotelul de gheață vor putea cumpăra un suvenir special: Astrid Friedrich a creat un parfum care va avea același nume cu tema Hotelului: „Frozen Love”, acesta având două versiuni, pentru femei și pentru bărbați.

Deocamdată, însă, la Bâlea Lac condițiile meteorologice nu permit începerea lucrărilor. Acestea vor putea fi începute doar după ce stratul de zăpadă va fi suficient de consistent și gheața lacului Bâlea va depăși în grosime 20 de centrimetri.

Cel mai probabil, hotelul va fi deschis pentru vizitare în Ajun de Crăciun, spun organizatorii.

Primul hotel de gheață din România a fost realizat în 2006, la Bâlea Lac.Construcțiile de gheață inedite de la Bâlea rezistă timp de trei luni pe an. Aici vin anual, sute de turiști străini, îndeosebi vest-europeni, dar și alte sute de români, dornici de experiențe extreme. 

Bâlea Lac reprezenta doar o zonă turistică fără pârtii amenajate, unde riscul de producere de avalanșe era foarte mare, pe crestele Făgărașului, dar după ce a fost construit hotelul turismul montan extrem s-a revitalizat considerabil.