GALERIE FOTO. Cum arată interiorul uneia dintre cele mai luxoase vile din Manhattan

Publicat: 18 12. 2013, 13:59
Actualizat: 09 08. 2014, 19:57

Proprietarii unui imobil de lux din Upper East Side, Manhattan, și-au împodobit casa într-un mod special pentru Crăciunul care se apropie. Vincent Viola și soția lui, Teresa, au agățat pe fațada case în valoare de 114 milioane de dolari o fundă uriașă, asemeni unui cadou de Sărbători, relatează Daily Mail.

Vila nu este însă celebră neapărat pentru asta, ci pentru dimensiunile impresionante și stilul interior, inspirat de Palatul Versailles și alte câteva castele din Italia.

Foto: Daily Mail

Potrivit sursei citate, casa se întinde pe o suprafață de aproape 1.900 de metri pătrați, are 19 camere și oferă o priveliște impresionantă spre Central Park.

Foto: Daily Mail

Construită în anul 1883, vila afost cumpărată de cei doi soți în anul 2005, contra sumei de 20 de milioane de dolari. Aceștia s-au ocupat de renovarea interiorului, amenajând chiar și un cuptor de piată în bucătărie, special pentru prepararea pizzei.

„Am vrut să fie foarte primitoare, exact ca bucătăria bunicii”, a explicat Viola.

Foto: Daily Mail

De asemenea, camera în care se ia cina măsoară peste 80 de metri pătrați și are decorațiuni inspirate de celebrul Palat Versailles.

Foto: Daily Mail

Pereții sunt împodobiți cu decorațiuni aurite, iar una dintre încăperi are un șemineu din travertin adus special din Brazilia.

Foto: Daily Mail

Vila are sală de cinema proprie, piscină, spa și o sală pentru picnic.

Foto: Daily Mail