Pastila care ar putea permite oamenilor să trăiască până la 120 de ani, creată în Rusia

Publicat: 27 11. 2014, 20:22

Cercetătorii de la Universitatea de Stat din Moscova testează pe câini, pești, șoareci și șobolani o pastilă care conține un nou tip de antioxidant, despre care spun că ar influența mitocondriile, componente ale celulelor responsabile cu producerea de energie și care sunt implicate în procesul de îmbătrânire.

Potrivit lui Maxim Skulacev, în urma testelor pe animale, cercetătorii au observat că multe dintre bolile legate de îmbătrânire s-au dezvoltat mult mai încet.

„Mitocondriile sunt implicate în producerea atacului de cord, în apariția bolilor Alzheimer și Parkinson”, a spus Skulacev.

Cercetătorii ruși nu au reușit să determine creșterea semnificativă a duratei de viață a animalelor folosite în timpul experimentelor, dar au obținut amânarea instalării procesului de îmbătrânire.

O țintă realistă este de a prelungi durata de viață a omului până la 120 de ani, tratamentele antiîmbătrânire fiind „tehnic posibile”, potrivit savantului rus.

„Nu cred că vom reuși să trăim până la 800 de ani. Cel mai probabil, vor apărea boli noi, să spunem boli tipice pentru persoanele în vârstă de 120 de ani. Așa s-a întâmplat cu cancerul, care era o boală foarte rară în antichitate, când oamenii mureau tineri”, a mai spus Skulacev.

„Dacă se va dovedi că bolile se vor dezvolta mai încet, ideea noastră de a lupta contra îmbătrânirii prin intermediul mitocondriilor este corectă. Va fi posibil să amânăm bătrânețea”, a declarat Maxim Skulacev, care lucrează la perfecționarea acestui tratament de zeci de ani.