Profesorul de SEX. Acuzat că le cerea elevilor să se masturbeze și să consemneze într-un jurnal toate experiențele trăite

Publicat: 28 12. 2012, 11:01
Actualizat: 19 11. 2013, 09:25

Un profesor de educație sexuală din Nevada a fost acuzat de hărțuire sexuală, după ce le-ar fi cerut elevilor săi să se masturbeze și să redacteze un jurnal despre experiențele lor intime, ca să poată promova la materia sa, informează New York Daily News.

Surprinzător, eleva care a depus plângere împotriva sa, Karen Royce, are 60 de ani. Femeia și-a reluat studiile liceale pentru a se putea angaja ca asistent social. Dar, potrivit declarațiilor avocatului ei, aceasta a fost șocată de cerințele exagerate ale domnului Tom Kubistant, profesorul de sexologie.

Karen Royce, eleva care a depus plângerea de hărțuire

Karen Royce alesese să meargă la orele lui Kubistant pentru a putea întruni numărul de credite necesar ca să termine liceul, dar a renunțat după patru cursuri. Eleva a recunoscut că nu a citit programa pentru orele de educație sexuală, atunci când a semnat acordul scris pentru a urma acest curs.

Conducerea școlii a inițiat o anchetă internă și a ajuns la concluzia că plângerea lui Karen Royce este nefondată. „În cele din urmă, s-a ajuns la concluzia că acuzatul este un dascăl excelent, admirat de toți elevii săi, cu o singură excepție”, se arată într-un comunicat remis presei locale de conducerea instituției, care a decis să nu-l concedieze pe Kubistant.

Tom Kubistant, profesorul de educație sexuală acuzat că a hărțuit-o pe eleva de 60 de ani

După ce conducerea școlii nu a luat nicio măsură împotriva profesorului, eleva de 60 de de ani a decis să apeleze la justiție, și-a angajat un avocat și a depus o plângere împotriva dascălului. Karen Royce susține că profesorul le cere elevilor să se masturbeze și să povestească la școală experiența trăită.

Șocată de temele deocheate ale profesorului, eleva Karen ar fi ridicat mâna și ar fi spus în fața întregii clase: „Eu nu mă masturbez”. Atunci dascălul de educație sexuală i-ar fi spus că trebuie să o facă pentru a trece clasa.

De asemenea, în plângerea depusă, femeia susține că profesorul le cere elevilor să țină un jurnal intim în care să relateze toate experiențele sexuale trăite, de la felul cum și-au pierdut virginitatea, până la detalii despre pozițiile sexuale experimentate de-a lungul timpului.

Astfel, Kubistant le-ar fi cerut învățăceilor să redacteze un text de 14 pagini în care să detalieze întreaga viață sexuală: abuzuri sau violuri suferite, primul contact sexual, fetișuri, orgasm, infidelitate etc.

„Cred că trebuie luate măsuri împotriva lui. A încălcat orice limite de ordin etic, moral sau legal. Prima întrebare care îmi vine în minte este dacă nu cumva omul acesta îi pregătește la școală pe tinerii de 17, 18, 19 ani, pentru a întreține relații sexuale chiar cu el, în afara școlii”, se întreabă reprezentantul legal al elevei care a depus plângerea de hărțuire.