The New York Times: Corneliu Porumboiu, pe lista tinerilor regizori care merită urmăriți în viitor

The New York Times: Corneliu Porumboiu, pe lista tinerilor regizori care merită urmăriți în viitor
Publicat: 06/09/2013, 17:21

Cineastul român Corneliu Porumboiu se regăsește pe lista celor 20 de tineri regizori care merită să fie urmăriți în viitor, alcătuită de The New York Times, informează site-ul acestei publicații prestigioase.

Lista a fost alcătuită de Manohla Dargis și A. O. Scott, doi critici de film de la The New York Times, care au dorit să analizeze situația tinerilor regizori în curs de afirmare pe plan internațional.

„În afară de relativa lor tinerețe – doar unul dintre ei a împlinit 40 de ani, în urmă cu câteva luni -, ei au în comun puține lucruri, exceptând pasiunea și promisiunea unei confirmări ulterioare. Însă aducerea lor împreună (pe aceeași listă, n.r.) și prezentarea operelor și a potențialului lor pare să fie o sarcină deosebit de urgentă, întrucât o nouă generație de cinefili este pe punctul să se formeze în societate: Trăim într-o vreme de abundență cinematografică. În multiplexuri și dincolo de ele, iubitorii de film au o varietate mai mare de alegere – și ecrane mici și mari – decât în orice altă epocă din istorie”, afirmă cei doi critici americani în introducerea articolului lor.

Surplusul de divertisment de pe marile ecrane poate fi încântător, dar și descurajant, spun Manohla Dargis și A. O. Scott. The New York Times a publicat peste 700 recenzii de film anul trecut și este pe cale să publice un număr la fel de mare de cronici de film și în acest an. Nu e de mirare că marile studiouri cheltuiesc sume impresionante pentru a atrage atenția cinefililor asupra filmelor pe care le produc, inundând piața cu afișe publicitate și campanii de marketing și „bombardând” cinematografele cu lansări și prezențe spectaculoase pe covorul roșu. În același timp, filmele produse cu bugete mici și realizate cu puține efecte digitale sunt lansate în cinematografele mari unde sunt proiectate doar de câteva ori, pentru a genera câteva recenzii în publicațiile importante, înainte de a intra într-un circuit cinematografic secundar, considerat mai profitabil. Din cauza acestei abundențe de filme, nu e deloc surprinzător că până și cei mai talentați cineaști, în special cei din afara „mainstream-ului”, sunt condamnați uneori la semiobscuritate. Arta lor vede astfel lumina zilei, dar fără a fi cu adevărat remarcată.

Aceasta a fost vestea proastă. Vestea cea bună este că, în ciuda unor recenzii ocazional negative, calitatea cinema-ului de autor contemporan este la fel de extraordinară pe cât este de intimidant numărul mare de pelicule aparținând acestui gen. Cineaștii tineri din lumea întreagă fac filme care estompează granițele dintre documentar și ficțiune, dintre păreri personale și militantism social, dintre narațiunile convenționale și experimentele radicale.

Corneliu Porumboiu, în vârstă de 37 de ani, a crescut la Vaslui, unde juca tenis de masă în ziua în care dictatorul Nicolae Ceaușescu a fost înlăturat de la putere, în decembrie 1989, în cea mai violentă dintre revoluțiile care au zguduit țările din Europa de est în acel an. În 2006, după 17 ani, meditația sa cu un umor mușcător despre moștenirea lăsată de Revoluția română, filmul „A fost sau n-a fost?” a câștigat trofeul Camera d’Or – un premiu acordat pentru cel mai bun lungmetraj de debut – la Festivalul de Film de la Cannes, ajutându-l pe Corneliu Porumboiu să devină un veritabil „star” al noului val din cinematografia română post-comunistă.

Cel mai recent film al său, „Când se lasă seara peste București sau metabolism”, va fi proiectat la Festivalul de la New York în această toamnă și reprezintă punctul central al Festivalului de Film Românesc Making Waves de la Lincoln Center în luna decembrie. Circuitul festivalier internațional a fost adeseori mult mai primitor pentru filmele lui Corneliu Porumboiu și ale colegilor săi de generație decât propria țară, unde cinematografele sunt „monopolizate” de producțiile turnate la Hollywood, iar cineaștii depind adeseori de finanțările primite de la stat pentru a-și face filmele, într-o țară săracă și volatilă din punct de vedere politic, se afirmă în același articol apărut pe site-ul publicației The New York Times.

Corneliu Porumboiu este un maestru al scenelor lungi și statice, al discuțiilor epuizante și al glumelor existențiale. El își îndreaptă camera spre situațiile dificile ale unor potentați minori sau ale unor funcționari de nivel mediu – prezentatorul TV din „A fost sau n-a fost?”, polițistul și șefii lui din „Polițist, adjectiv”, regizorul din „Când se lasă seara peste București sau metabolism” – dezvăluind secretele societății lor în cele mai mici detalii de limbaj și de comportament.

Considerat uneori minimalist sau ultrarealist, noul val din cinematografia română include un fel de absurd auster, formal meticulos. Cineaștii din timpul vechiului regim au învățat să își ascundă activismul social în interiorul alegoriilor, preferând căile ocolitoare. Ca reacție, tânăra generație de cineaști români – care îi include pe Cristian Mungiu, Cristi Puiu și Radu Muntean – a adoptat un stil care favorizează onestitatea, specificul și umorul negru.

Corneliu Porumboiu este unul dintre cei mai importanți regizori din noua cinematografie românească, alături de nume precum Cristi Puiu, Cristian Mungiu și Radu Muntean. În 2006, a primit premiul pentru debut Camera d’Or la Festivalul de Film de la Cannes, pentru „A fost sau n-a fost?”, o comedie despre cum a fost trăită revoluția din 1989 într-un oraș de provincie. S-a întors la Cannes, în secțiunea Un Certain Regard, în 2009, cu „Polițist, adjectiv”. Filmul a primit premiul FIPRESCI și premiul juriului secțiunii Un Certain Regard.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
GALERIE FOTO. Cum arată Cernobîl și Pripiat la 38 de ani de la dezastrul nuclear...
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe...
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
3.500 DE LEI în fiecare lună pentru aceşti români. KLAUS IOHANNIS a promulgat legea deja
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce planuri are Alexandru Ciucu cu fiicele lui de Paște, după despărțirea de Alina Sorescu
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Bob Lazar: Zona 51 și Farfuriile Zburătoare