Un băiețel de 8 ani a terminat un triatlon, cărându-l pe fratele mai mic cu handicap. GALERIE FOTO

Publicat: 29 07. 2014, 11:05
Actualizat: 11 01. 2020, 13:28

Noah l-a luat pe fratele său în toate cele trei probe ale competiției. „Când particip la sporturi el trebuie să privească. Îmi doream să termin această cursă împreună cu Lucas”, a declarat Noah pentru presa locală.

În prima probă l-a împins pe Lucas, aflat într-un cărucior, pe o distanță de 3,2 km.

Apoi, în cursa de bicicletă Noah l-a tractat pe fratele său, aflat într-un cărucior, pe o distanță de 4,8 km.

În ultima probă, cea de înot, Noah a tras barca în care se afla Lucas.

În final, cei doi frați, care sunt și foarte buni prieteni, au trecut linia de sosire împreună după o oră de la start.