Ce ascunde amânarea summit-ului Trump-Putin de la Budapesta?
Amânarea summitului prevăzut la Budapesta între Donald Trump și Vladimir Putin nu semnifică o ruptură, ci mai degrabă evidențiază complexitatea unui dialog care nu a fost niciodată întrerupt între Washington și Moscova. De luni întregi, canalele de comunicare rămân deschise, contactele discrete continuă, iar fiecare parte încearcă să sondeze poziția celeilalte — dovadă că, în pofida tensiunilor, diplomația din culise nu a încetat niciodată să funcționeze. Schimbul de spioni din 1 august, anul trecut, ne arată cât se poate de limpede că însăşi administraţia americană precedentă intrase în logica negocierii şi compromisului.
Însă amânarea întâlnirii de la Budapesta arată totodată că aceste negocieri nu urmează o traiectorie liniară. Ele avansează în ritmul ofensivelor ruse pe frontul ucrainean, care redesenează aproape săptămânal raportul de forțe. Moscova nu are nevoie de gesturi spectaculoase atunci când crede că își poate impune condițiile direct pe teren. Ipoteza potrivit căreia Washingtonul nu ar cunoaște adevăratele intenții ale Kremlinului este puțin credibilă. Dimpotrivă, Statele Unite știu foarte bine că Moscova nu caută un compromis, ci urmărește o capitulare progresivă a Ucrainei, epuizată, ajutată la minimum de susţinătorii ei europeni și constrânsă să recunoască realitatea unui nou echilibru strategic. Faptul că partea americană, care are capacitatea să facă presiuni reale asupra Moscovei, nu insistă pentru o inţelegere, este un semn elocvent al adevăratului interes american.
Mai mult decât atât, administrația americană manifestă dorința de a ajunge rapid la un aranjament, oricât de fragil, tocmai pentru a avea un motiv de dezangajare oficială şi definitivă din Ucraina. Practic, Washingtonul face minimul necesar (punerea la dispoziţia Ucrainei de informaţii cu obiective de lovire pe front) pentru a evita o criză deschisă, fără însă a impiedica planurile Moscovei. Dar această grabă diplomatică nu este convergentă cu strategia de răbdare și presiune graduală pe care o urmărește Kremlinul. Astfel, amânarea summitului nu reflectă un eșec, ci mai degrabă o divergență de temporalități si de strategie: cea a unei Rusii aflate în ofensivă, hotărâtă să forțeze capitularea, și cea a unei Americi preocupate să salveze imaginea si credibilitatea internaţională. În acest joc de mesaje pentru spaţiul public și raporturi de forță, canalele dintre Moscova si Washington rămân deschise ca de altfel şi diplomaţia apelurilor telefonice de care suntem informaţi întodeauna a posteriori de preşedintele Donald Trump. Singura certitudine ramâne războiul care continuă să modeleze realitatea de pe teren şi să stabilească la momentul oportun adevaratele cadre ale negocierilor.