Patrick André de Hillerin. PNRR: un eșec economic, dar o lovitură de stat aproape reușită

Pe 31 august s-a încheiat Planul Național de Redresare și Reziliență. Nu doar planul României, ci în întreaga Uniune Europeană țările participante la Mecanismul de Redresare și Reziliență au pus pixurile, stilourile și lopețile jos, au ridicat mânuțele în aer și au urlat: „Atât s-a putut!”.

În unele părți s-a putut mai mult (Italia), în altele mai deloc (Ungaria). România este, ca de obicei, în zona cu „prea puțin”.

Mecanismul de Redresare și Reziliență a apărut în timpul pandemiei de Covid. UE a pus la dispoziție celor 27 de state membre 573 de miliarde de euro (360 de miliarde fonduri nerambursabile și 213 miliarde împrumuturi cu dobândă preferențială) pentru a-și reface economiile șubrezite de lockdown și pentru a se pregăti pentru viitoare posibile șocuri similare.

Comisia Europeană a stabilit și Parlamentul European a votat algoritmii de repartizare pentru acești bani, în funcție de performanțele economice ale țărilor membre. României i-au revenit aproximativ 29 de miliarde de euro: 14,2 miliarde fonduri nerambursabile și în jur de 14,9 miliarde împrumuturi. Deși Comisia Europeană ne-a recomandat să nu accesăm și împrumuturile, guvernul de atunci a mers cu pedala la blană și s-a lăcomit să încerce să ia tot.

PNRR-ul României a fost aprobat de Comisia Europeană pe 27 septembrie 2021 și de Consiliul UE pe 29 octombrie 2021. Pe 2 decembrie 2021 am primit și primii bani: 1,8 miliarde de euro, prefinanțare pentru partea de fonduri nerambursabile.

Am pornit greu, PNRR-ul nostru fiind printre ultimele aprobate, după renegocieri dure, dar am pornit și totul era prezentat drept foarte roz. Deși lumina eșecul se întrezărea deja la capătul tunelului.

Primul pas înapoi a venit în 2022, când, fără să fi greșit noi cu nimic, alocarea din granturi s-a redus cu aproape 1 miliard de euro. Pur și simplu CE a revizuit performanțele economice din timpul pandemiei și, aparent, performasem ceva mai bine, deci aveam nevoie de mai puțini bani. De la 14,2 miliarde de euro, granturile s-au redus la 13,5 miliarde.

Acum, când am trecut de termenul limită al PNRR-ului României, după mai multe runde de renegocieri, situația este și mai cruntă: Din totalul final de 28,4 de miliarde pe care-i puteam accesa (față de 29,1 miliarde inițial) am renunțat deja la 8 miliarde de euro. Nu este neapărat rău, pentru că este vorba despre împrumuturi. Cumva, miniștrii noștri au reușit ceva inteligent: au mutat finanțarea unor proiecte realizabile de la împrumuturi la granturi și au renunțat din timp la proiectele nerealizabile finanțabile din granturi. Încă mai sperăm să obținem, în cele din urmă, fonduri nerambursabile în valoare de peste 13 miliarde de euro și împrumuturi de doar puțin peste 6 miliarde. Un total de 20,1 miliarde de euro. Asta dacă ni se aprobă ultimele cereri de plată. Am mai avea de luat 4,3 miliarde de euro din granturi și 4,4 miliarde din împrumuturi. Asta, însă, doar dacă ne ies bine evaluările. Mai vedem în câteva luni.

Până acum am ratat, cu certitudine, aproape o treime din banii alocați nouă prin Mecanismul de Redresare și Reziliență și încă o treime se află sub semnul întrebării. Este posibil ca, până la urmă, să nu ne alegem decât cu 50% din banii prevăzuți inițial în PNRR, ceea ce, oricum am privi-o, este un eșec.

De ce s-a ajuns aici? În primul rând pentru că PNRR-ul a fost făcut de un singur om, Cristian Ghinea, și aprobat de un alt specimen singular, premierul de atunci, Florin Cîțu. Ghinea nu a urmărit neapărat atragerea de investiții și realizarea de proiecte, ci impunerea propriei agende legislative, pe care România ar fi trebuit să fie obligată să o respecte sub pretextul că așa ne-a impus Uniunea Europeană. De fapt, așa ne-a impus Ghinea.

Pentru a nu fi deranjat în obsesiile lui legate de „reforme”, Ghinea a cedat în fața baronilor PNL din întreagă țară, introducând în PNRR tot felul de proiecte costisitoare și care nu putea în niciun caz să fie realizate la termen, adică până pe 31 august 2026.

De exemplu, unul dintre mările proiecte eșuate ale PNRR-ului a fost metroul din Cluj. Era clar că acest proiect nu va putea fi realizat până pe 31 august 2026. Totuși, a fost inclus în Plan și i s-au alocat 600 de milioane de euro. Din împrumuturi. Unde suntem azi cu acest proiect? Nicăieri. Ciucă, Ciolacu și Boc au zgâriat puțin pământul la suprafață, în campania electorală, iar la Metroul din Cluj s-a renunțat. Banii au fost pierduți.

În PNRR au fost prinse mai multe segmente de autostradă. Mare parte din ele se află încă departe de un grad satisfăcător de finalizare, iar banii vor fi pierduți. Asta deși se știa de la bun început că nu vor putea fi duse la bun sfârșit până la expirarea termenului limită.

Exemplele de proiecte nerealizabile pot continua la infinit. Sunt 24.847 de proiecte înscrise la finanțare prin PNRR, iar peste 4.800 au, în acest moment, un grad de realizare de 0%. Alte 3.000 de proiecte au un grad de finalizare de sub 50%, iar alte 2.900 de proiecte se zbat între 50% și 70% grad de finalizare. În mod normal, banii alocați acestor proiecte nu vor fi recuperați de la UE, pentru că proiectele n-au fost nici măcar aproape de a fi finalizate până la termenul limită.

Asta a fost a doua problemă a PNRR: supracontractarea. Au fost primite și s-au semnat contracte de finanțare pentru mult mai multe proiecte decât putea duce Planul, financiar, cu documentații sumare. Mulți dintre aplicanți, dacă nu chiar toți, s-au înscris pentru sumele maxime finanțabile, chiar dacă nu aveau calcule solide în spate și nici proiecte mature sau măcar studii de fezabilitate. S-a renunțat la aceste proiecte mult prea târziu pentru ca banii să poată fi mutați în altă parte, unde ar fi fost folosiți cu adevărat și cu folos.

Chiar și proiecte care ne sunt prezentate drept mari succese sunt, de fapt, niște eșecuri zdrobitoare. De exemplu, doamna ministru Buzoianu se laudă că a împădurit, prin PNRR, 22.000 de hectare. Felicitări. Doar că și această reușită este un eșec zdrobitor, pentru că în prima variantă aprobată de CE a PNRR ne obligam să împădurim 56.000 de hectare. Am făcut doar 40% din cât ne-am propus și suntem fericiți, deschidem șampania.

În fine, eșecul financiar este evident. Nu doar că nu vom absorbi toți banii pe care-i puteam absorbi, dar sunt investiții care au demarat, s-au băgat bani în proiectele respective, dar banii ăia nu vor fi rambursați de UE. Vor trebui acoperiți din bugetul național. Adică, pe de-o parte bugetul național nu va mai fi alimentat de UE, dar va trebui să acopere plățile antamate în numele finanțării europene. O dublă gaură care va duce la noi împrumuturi și la creșterea accelerată a deficitului.

Cea mai mare problemă a PNRR-ului românesc, însă, este modul în care un singur om, reprezentant al unui partid din cale-afară de minoritar, a impus un program de modificări legislative pentru care nu avea mandatul majorității.

Cristian Ghinea, fost ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, făcea și încă face parte din USR. Atunci când a ajuns ministru, domnul Ghinea era membrul unui partid care obținuse la alegerile parlamentare din 2020 doar puțin peste 15% din voturi.

Prin impunerea propriilor fantasme și obsesii drept jaloane în PNRR, un singur om, reprezentant al unui partid votat de doar 15% dintre cei prezenți la vot pe 6 decembrie 2020, a stabilit un program de guvernare valabil un mandat și jumătate. Un program de guvernare pentru care nu a avut nici votul majorității românilor, dar nu a avut nici măcar votul colegilor din firavă coaliție de guvernare de atunci și nici măcar votul colegilor de partid.

Cristian Ghinea a luat România pe persoană fizică și a decis el, de capul lui, cum trebuie modificate legile, ce angajamente își ia România pe termen mediu și așa mai departe.

Un singur om, fără nicio consultare, fără nicio aprobare, un om care nici măcar nu candidase la alegerile parlamentare din 2020 (el fiind, la acea dată, europarlamentar, ales în 2019) a luat niște decizii extrem de importante fără ca cei mai mulți români nici măcar să știe ce a decis individul cu pricina.

Ne-am trezit, începând cu 2022 încoace, că avem diverse obligații despre care habar n-aveam. Tăieri de pensii, rearanjarea salariilor, închiderea producției de energie din cărbune și multe altele ne-au lovit pe neașteptate. Cică așa ne-a impus UE. Când, de fapt, așa hotărâse Ghinea, fără să ne întrebe.

Să țineți minte numele Cristian Ghinea, pentru viitor, pentru momentele în care vă va mai cere votul. Omul aproape că a reușit să se substituie guvernului și parlamentului, impunându-și propria viziune pentru România. Că este o viziune catastrofală se vede mai bine acum. Și se simte mai ales în buzunare. Căci dacă democrația li se pare unora un concept abstract, sărăcia înspre care ne împing diverși autocrați care vor să conducă țara asta după bunul lor plac e ceva mult mai palpabil, mai ales în perioade ca asta, în care renunțarea la principiile democratice de dragul mărunțișului primit prin PNRR începe să usture în facturile la energie și în bonul de la supermarket, de 3-4 ori mai piperat azi decât acum 4-5 ani.