Ștefan Popescu: Acordul cu Mercosur: Iluzia unui câștig european. Naivitățile României
După mai bine de un sfert de secol de negocieri intermitente, Uniunea Europeană a decis să închidă dosarul Mercosur, semnând un acord de liber-schimb cu piața integrată sud-americană formată din Brazilia, Argentina, Paraguay, Uruguay și Bolivia. Documentul este prezentat publicului european ca un succes strategic major: un instrument geopolitic menit să ancoreze Uniunea într-un parteneriat economic și politic cu un bloc continental emergent, într-un moment în care competiția pentru piețe și influență se ascuțește.
Narațiunea oficială insistă asupra dimensiunii economice a acordului: un spațiu comercial de circa 780 de milioane de consumatori, fluidizat prin eliminarea progresivă a aproape tuturor taxelor vamale. Costul pentru Uniune ar fi, ni se spune, marginal — câteva cote suplimentare de import, în special pentru carnea de vită sud-americană, statistic nesemnificative. În schimb, beneficiile ar fi substanțiale: protejarea indicațiilor geografice europene, combaterea contrafacerii și, mai ales, relansarea exporturilor industriale, cu accent pe sectorul auto, aflat într-o criză structurală profundă.
Temerea privind concurența neloială asupra agriculturii europene — în special a celei franceze — a fost tratată mai degrabă ca un inconvenient politic decât ca o problemă strategică. Parisul, deși vocal, nu a reușit să blocheze mecanismul decizional european și nici să coaguleze o opoziție solidă în jurul său. România, în mod previzibil, s-a raliat majorităţii conduse de Germania. La București, justificarea a fost formulată într-un registru care frizează improvizația: președintele Nicușor Dan a afirmat că „România va câștiga noi piețe pentru exporturi”. O declarație care, desprinsă de realitățile structurii economiei românești și de competitivitatea sa limitată pe piețe îndepărtate, nu este doar naivă ci caricaturală. As spune chiar tristă, pentru că trădează lipsa definirii intereselor româneşti într-un joc conceput de alții. Alţii fiind în primul rând Germania.
La fel ca în anii precedenți, când Germania a împins Uniunea Europeană către politici energetice nesustenabile, Berlinul promovează și astăzi, prin acordul de liber-schimb cu țările Mercosur, o direcție care riscă să accelereze pe termen mediu dezindustrializarea europeană, fără a genera beneficii geopolitice reale. Sub umbrela liberalizării comerciale, Germania crede că își va securiza o piaţă care îi va permite substituirea pierderilor din Rusia şi reducerea expunerii pe piaţa chineză.
O asemenea viziune nu ia în calcul câteva date elementare. În spațiul Mercosur, costurile energiei sunt mult mai reduse decât în Uniunea Europeană, diferență care nu este conjuncturală, ci structurală. Brazilia combină producția hidroenergetică, resursele fosile și biocombustibilii, ceea ce reduce expunerea la șocuri de preț și garantează o relativă stabilitate a costurilor industriale. În Argentina, în ciuda unei volatilități macroeconomice ridicate, accesul la resurse energetice strategice (gaz, litiu) menține costuri de producție semnificativ mai mici decât în UE. În Paraguay, electricitatea costă de până de patru ori mai puțin decât în Germania, iar energia fosilă de aproape trei ori mai puțin — un avantaj competitiv pe care nicio subvenție europeană nu îl poate compensa pe termen lung. Aceste state nu mai sunt simple periferii agricole, ci actori industriali emergenți, care beneficiază pe filiera agroalimentară de un avantaj climatic decisiv: până la patru recolte pe an, față de maximum două în Europa. Țări precum Uruguay au dezvoltat un sector zootehnic extrem de eficient, capabil să neutralizeze avantajul artificial al Politicii Agricole Comune. De asemenea, acordul cu Mercosur nu va înlătura competiţia cu China. Mercosur se află de ani de zile în centrul unei strategii industriale chineze coerente, orientate spre controlul lanțurilor de valoare. BYD a instalat la Camaçari, în Bahia, o uzină completă de vehicule electrice, concepută nu doar pentru piața braziliană, ci pentru întreaga Americă de Sud. Great Wall Motors a preluat fostul sit Mercedes-Benz și îl transformă într-o platformă de producție pentru vehicule electrice și hibride, cu ambiții clare în materie de cercetare și dezvoltare. Întrebarea este dacă industria auto europeană mai este capabilă să concureze cu produsele chinezești fabricate într-un mediu cu energie şi forţă de muncă mult mai ieftine şi materii prime locale. Sunt numai câteva date pe care le-am adus în discuţie pentru a demonstra absurditatea logicii celor care susţin un asemenea acord.
În concluzie, acordul UE-Mercosur, prezentat ca o victorie economică și geopolitică, riscă să devină destul de curând un simbol al vulnerabilității europene. Efectele pe termen mai lung asupra dezindustrializării vor fi însă greu de contracarat în absenţa unei strategii serioase pentru creşterea competitivităţii.
AUTORUL RECOMANDĂ: