Ștefan Popescu, analiza momentului: Unde mai este Ministerul Afacerilor Externe, dacă România lucrează printr-o firmă de lobby în relația cu America?

Analistul Ștefan Popescu a realizat, pentru Gândul, o analiză extinsă, după ce Administrația Prezidențială a transmis că a încheiat un contract de peste jumătate de milion de dolari pe săptămână pentru a media relația cu Guvernul și Congresul SUA. Prima întrebare pe care o adresează, retoric, Ștefan Popescu, este unde este Ministerul Afacerilor Externe, dacă relația dintre România și SUA trebuie mediată printr-o firmă privată?

„Asta spune ceva și despre Ministerul Afacerilor Externe al României, adică despre capacitatea acestuia de a reprezenta un suport pentru agenda prezidențială. Acesta este primul lucru.

EXCLUSIV VIDEO Unde vrea Primăria Sectorului 4 să mai facă un nou pasaj subteran, după ce se va termina Podul de la Apărătorii Patriei. City-manager: „Va facilita foarte mult traficul”

06:00

EXCLUSIV Incredibila poveste neștiută a banditului Soroiu. Securitatea îi ceruse să-l elimine pe disidentul Paul Goma, la Paris

05:00

Președintele recunoaște limitele Ministerului Afacerilor Externe al României. Este limpede acest lucru. Cu toate acestea, eu nu spun că nu se practică așa ceva de către state. De pildă, Polonia a făcut apel, nu prin președinție, deci nu la nivelul statului, ci prin Ministerul de Externe, prin Ambasada Poloniei în Statele Unite, la contacte cu firme de lobby. Pentru că, într-adevăr, este nevoie. Când te afli într-un mediu atât de competitiv cum este cel american, ai nevoie de entități care să aibă capacitatea să acceseze persoane și să deschidă uși.

Nu doar să acceseze persoane și să deschidă uși, ci să îmbrace în mesaje potrivite agenda bilaterală”, a transmis Ștefan Popescu.

De ce nu s-a ocupat Ministerul de Externe de medierea România-SUA?

Tocmai acest lucru arată o recunoaștere explicită. Sigur, președintele nu putea spune direct asta, dar prin acest gest se ridică întrebarea: unde se află Ministerul Afacerilor Externe dacă lucrezi cu o firmă de lobby? Este o mare întrebare.

În cazul României, este o recunoaștere clară a faptului că Ministerul Afacerilor Externe are limite serioase în a da consistență agendei bilaterale cu Statele Unite ale Americii și în a relansa dialogul la nivel înalt.

De ce acum?

Există aici două explicații, pentru că trebuie să avem un echilibru de judecată atunci când discutăm aceste lucruri.

Există o revizuire a politicii americane, a angajamentului față de regiunea în care se află România. Acest lucru este indiscutabil. Am avut un semnal direct și cât se poate de clar prin nivelul de reprezentare pe care l-au ales americanii cu ocazia summitului B9 de la București. Trimiterea unui profil tehnic — sigur, înalt în ierarhia Departamentului de Stat, dar totuși un profil mai degrabă tehnic, nu unul din sfera de decizie politică — ne-a arătat că nu mai facem parte din priorități.

Pe de altă parte, noi am tergiversat foarte mult lucrurile. Ne-am ascuns în spatele explicației că lucrăm în continuare la agenda bilaterală. Este greu de crezut că un stat ca România, care are instituții cât se poate de serioase, nu știe ce să pună în agenda bilaterală. Este de neînchipuit așa ceva. Dacă există o asemenea situație, înseamnă că este foarte grav: să nu știm ce să punem în agendă.

Deci noi, într-un an de zile, nu știm ce punem în agenda discuțiilor cu principalul partener strategic al României?

Trebuie să vină o firmă privată să facă treaba MAE?

Și atunci, în aceste condiții, trebuie să vină alții să ne spună ce anume este pe placul administrației americane și cum să îmbrăcăm în mesaje ceea ce avem real de oferit. Dar asta spune ceva despre noi, despre limitele noastre. Trebuie să o spunem cu tot respectul cuvenit și într-un spirit constructiv.

Care este cauza?

Deprofesionalizarea. Care să fie cauza? Lipsa de viziune strategică la nivel politic înalt. Este limpede acest lucru.

Este limpede faptul că relația nu mai este aceeași ca înainte?

Este limpede și trist, în același timp, că nu mai este aceeași relație. Asta o pot invoca toți. Inclusiv Germania are o relație dificilă. Dacă nu mai vorbim de Spania sau chiar de Italia, cu doamna Giorgia Meloni. Este o relație care nu este netedă. Are asperități și au început să existe neînțelegeri.

Cu toate acestea, România este singura țară din regiune care încă nu are un dialog politic la nivel înalt cu Statele Unite ale Americii de la instalarea noii administrații. Iar acest lucru mi se pare preocupant, în condițiile în care România nu este o țară care beneficiază de confortul geografiei. Geografia strategică a României o plasează la frontieră, în zona de contact cu Federația Rusă. În aceste condiții, a nu avea un dialog cu principalul partener, măcar la nivel de consultări politice înalte, reprezintă o problemă majoră.

Este trist, vă spun sincer. Când am văzut, nu am știut ce să spun. Într-un fel, poate e mai bine să se apeleze și la alții, să se încerce și metoda aceasta. Dar asta arată o anumită stare de criză. E clar că ceea ce s-a încercat până acum nu a funcționat și se încearcă o cale diferită, care pentru noi este inedită, pentru că noi făceam apel mai degrabă la aparatul instituțional.

Este clar că Ambasada și Ministerul Afacerilor Externe au limite serioase în a da consistență agendei bilaterale și, în special, în a formula mesaje care să fie ascultate și să rețină atenția administrației de la Washington.

Mi se pare o măsură care arată o criză, o criză de imaginație. Aș spune chiar că este o criză de imaginație și, efectiv, o criză de persoane adecvate, care să aibă capacitatea de acces la administrația de la Washington.

Este e o criză la nivelul Ministerului de Externe?

Nu numai. Este o criză a dispozitivului instituțional românesc, dar mai ales a leadershipului politic înalt. România are profesioniști și are diplomați. Problema este că, dacă nu le dai nicio direcție politică, ce vrei să facă omul acela? Să ia el inițiativa?

O ambasadă și un diplomat funcționează pe bază de instrucțiuni, în orice țară din lume. Altfel nu te poți duce și să spui: „Mi-am luat eu inițiativa, pentru că sunt ambasador sau director general în minister.” Actorul politic îți dă tema și îți stabilește direcția. Dacă această direcție nu există, ce faci? Nu poți să îți asumi tu o decizie politică.

Mai este ceva, pentru că m-ați întrebat de cauză. Politica externă a României nu a mai fost o prioritate. Noi ne-am mișcat în niște tipare. Am ales formula alinierii. Această formulă a alinierii în politica externă a dat rezultate atâta timp cât America avea o anumită direcție și se ținea de ea. O știam. Nu exista o criză în raporturile transatlantice.

În momentul în care politica americană a început să fie revizuită în profunzime, acest lucru ne-a produs un fel de paralizie, o criză de imaginație. Nu mai știm ce să facem, efectiv. Iar în primele luni după instalarea lui Donald Trump, acest lucru s-a văzut foarte clar. Am fost luați pe nepregătite de această schimbare despre care se discuta în capitalele europene.

Gândiți-vă că domnul Iohannis a ignorat invitația adresată de președintele Emmanuel Macron la ceremonia de redeschidere a Catedralei Notre-Dame. Acolo, domnul Radev, „rusofilul”, cum i se spune — luați-o cu ghilimele, vă rog —, atunci președinte al Bulgariei, s-a deplasat la Palatul Élysée și a avut o întâlnire, de fapt, de relansare a dialogului. România a ignorat acest lucru.

De ce credeți că Macron a organizat acel eveniment? Îi putem reproșa absolut orice lui Macron, dar nu că nu este activ. Eu prefer un om activ, chiar dacă greșește, pentru că se știa clar că politica americană se schimbă. Noi nu am început din timp. Noi am dormit și am zis: „Lasă că trece Donald Trump.”

Poate politica externă americană să mai revină la ceea ce a fost înainte, chiar și în ipoteza în care, la finalul mandatului lui Donald Trump, ar veni o administrație democrată?

Este vorba despre o mișcare făcută, sigur, în stilul lui Donald Trump, despre o revizuire profundă a Americii? Sau este vorba doar despre o secvență deschisă de o administrație cu specificul ei?

Dacă este vorba despre o revizuire în profunzime — ceea ce eu cred — a prezenței americane, atunci deplasarea lui Trump la Beijing și intrarea într-o fază de cooperare cu Rusia sunt elemente pe care sunt convins că le-ar fi putut face și o administrație democrată. America, vedeți foarte bine, dispune de forță, dar nu mai are capacitatea să proiecteze ordine regională. Ați văzut: în Orientul Mijlociu nu mai există această capacitate.

Asta nu înseamnă că celelalte puteri au capacitatea să își impună voința. Nicidecum. Dar arată o revizuire ținând cont de noile realități ale unei lumi multipolare. Nouă ne-a plăcut cartea cea mai fericită, care ar fi fost fericită pentru noi dacă s-ar fi materializat: sfârșitul istoriei al lui Fukuyama, momentul unipolar, fără nicio provocare. Iată că lumea, din păcate, nu a murit. Istoria continuă.

Politicile externe americane au fost continuate de la o Administrație la alta

Donald Trump, sigur, cu stilul lui propriu, continuă în mare măsură politicile protecționiste ale administrației Biden. Dacă vă gândiți la Inflation Reduction Act, legea de reducere a inflației a lui Biden, vi s-a părut negociată cu Europa? Nicidecum.

Haideți să privim ce a făcut administrația Biden în 2021 cu AUKUS. A lansat acel format, acea alianță militară, tehnologică și strategică cu Marea Britanie și Australia, excluzând un aliat care era deja în parteneriat strategic și industrial cu Australia: Franța.

Franța și-a retras ambasadorul. Deci nici atunci nu a existat o consultare reală.

În al treilea rând, intrarea într-o fază de cooperare cu Federația Rusă. Aduceți-vă aminte de schimbul de spioni de la Ankara: 28 la număr, cel mai amplu de la căderea Uniunii Sovietice. Credeți dumneavoastră că o asemenea operațiune ilustrează doar o negociere tehnică sau o negociere politică? Eu cred că o negociere politică.

Deci avem trei elemente care ne arată că Statele Unite ale Americii sunt deja într-o fază de reajustare a strategiei lor de politică externă.

Ce este de făcut pentru a repara relațiile diplomatice cu America?

Acesta este un domeniu în care există date obiective. Nu vreau să spun că, dacă ar fi Titulescu astăzi, ar fi putut face miracole. Dar la noi, din păcate, trebuie criticată această chestiune: am asistat pasiv. Dacă ieșeam în spațiul public să spunem așa ceva, eram linșați: „Ce ai spus? Susții narativa rusă?” și așa mai departe.

Din păcate, noi am închis ochii, am băgat capul în nisip și am spus: „Lasă că vedem noi ce se întâmplă, poate trece pe lângă noi.” Uite că nu trece pe lângă noi. Iar asta arată, într-un fel, o recunoaștere din partea statului român că lucrurile sunt fundamental schimbate și că trebuie făcut ceva pentru relația cu Statele Unite.

AUTORUL RECOMANDĂ: