Ștefan Popescu, analiză la cald. Ce a contat cu adevărat la summitul G7 de la Évian. Decriptarea mesajului lui Trump: „I am the Boss”

Summitul G7, adică grupul celor mai industrializate ţări occidentale, desfășurat la Évian nu va rămâne în istorie prin decizii spectaculoase. Nu este menirea sa şi nici nu mai are capacitatea de a lua decizii care să fie acceptate la nivel global. În anii 1970, când a fost creat, acest club reprezenta 70-75 % din produsul intern brut la nivel global. Astăzi, ponderea sa reală e undeva între 28 şi 30 %. Ţări importante precum China, India, Rusia, Turcia, lipsesc. Şi chiar dacă G7 şi-a făcut un obicei din a invita mari emergenţi, anul acesta fiind India, Brazilia, Egipt, Kenya, totuşi nu mai are monopolul modelului de dezvoltare şi nici al legitimităţii. Prin urmare, reuniunile la nivel înalt ale G7 sunt mai degrabă întâlnirile unui directorat al lumii occidentale.

Ca de fiecare dată, declarațiile oficiale au avut rolul lor. Ele ne indică direcția preocupărilor elitelor occidentale: competiția strategică cu China, războiul din Ucraina, securitatea energetică, inteligența artificială sau reconfigurarea lanțurilor de aprovizionare. Însă adevărata substanță a reuniunii din celebra staţiune franceză cu ape termale s-a observat în detaliile aparent marginale, cele care au făcut deliciul presei. Iar două dintre acestea merită o atenție specială.

Primul este remarca președintelui Donald Trump: „I am the boss!” Mulți au tratat-o ca pe o nouă expresie a stilului său caracteristic, aflat la granița dintre provocare și spectacol. Ar fi însă o greșeală să o privim exclusiv în această cheie. În relațiile internaționale, asemenea formule brutale au uneori meritul de a exprima mai clar decât limbajul diplomatic realitatea raporturilor de putere. Adevărul este că singura putere membră G7 care cu adevărat contează în echilibrele strategice mondiale rămâne Statele Unite. Germania este o putere economică, Franța dispune de autonomie strategică și de arsenal nuclear, Japonia reprezintă un pilon esențial în Indo-Pacific, Regatul Unit continuă să proiecteze influență diplomatică și militară iar Italia şi Canada au capacităţi economice notabile. Dar niciuna dintre aceste puteri nu poate, individual, să modeleze ordinea internațională în aceeași măsură ca Washingtonul. Celelalte puteri membre G7 contează în măsura în care sporesc capacitatea de acțiune a unei coaliții. America este însă singura putere fără de care G7 își pierde relevanța. În acest sens, afirmația lui Trump nu trebuie interpretată psihologic, ci geopolitic. Ea descrie o ierarhie pe care aliații europeni o cunosc foarte bine, chiar dacă preferă să nu o recunoască public.

Al doilea detaliu a fost microfonul „uitat” de gazdele franceze în timpul plimbării preşedintelui Emmanuel Macron cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Pun uitat între ghilimele întrucât protocolul francez este unul foarte strict şi nu lasă lucrurile la întâmplare. Desigur, scopul urmărit a fost de a pune în evidenţă rolul Franţei şi al preşedintelui Macron în susţinerea Ucrainei. O putere medie dar cu amprentă globală precum Franţa are nevoie să întreţină percepţia de a fi încă mare, dincolo de o anumită trăsătură psihologică franceză care, pentru a fi înţeleasă, pentru a o cita pe Angela Merkel, trebuie urmărite filmele cu Louis de Funès. Totuşi această scenă ne-a permis observarea unei secvențe mai puțin cosmetizate a situaţiei diplomatice reale a Ucrainei – o ţară cu tot mai puţină susţinere. Totodată, pentru Kiev, întâlnirile bilaterale cu reprezentanții administrației americane sunt adevărata miză a oricărui summit internațional. Pentru conducerea ucraineană, numai Washingtonul ar putea genera un raport de forţă cu Moscova care, într-o negociere, să permită obţinerea intrării Ucrainei în zona sigură de influenţă occidentală. În sfârşit, am observat un preşedinte Zelenski îngrijorat, ceea ce înseamnă că loviturile în profunzimea teritoriului rus nu schimbă cu nimic situaţia de pe teren. Da, aceste lovituri au produs efecte importante în planul comunicării strategice și au mai alimentat moralul unei societăți aflate sub presiunea unui război de uzură. Însă între succesul mediatic și modificarea balanței strategice există o distanță considerabilă. De aici și anxietatea tot mai vizibilă a Kievului.

În concluzie, aceste două secvenţe reprezintă adevărata lecție a summitului de la Évian. Nu comunicatele finale și nici fotografiile de familie sunt cele care explică ordinea internațională actuală. Ci două momente minore: un președinte american care afirmă că este „șeful” și un microfon rămas deschis câteva secunde prea mult. Ambele ne reamintesc același lucru: în lumea occidentală, puterea continuă să fie concentrată la Washington, iar războiul din Ucraina depinde, în ultimă instanță, de deciziile luate acolo. Restul sunt detalii.