Ștefan Popescu: Ce ne transmite trilaterala Trump-Putin-Xi de la Shenzhen?
Întâlnirea trilaterală de la Shenzhen, dintre președinții Chinei, Statelor Unite și Federației Ruse, are toate premisele să rămână o bornă în succesiunea marilor evenimente care marchează transformarea sistemului internațional.
Importanța sa nu trebuie căutată exclusiv în rezultatele diplomatice imediate, care nici nu aveau cum să însemne mari decizii, ci mai ales în semnificația geopolitică a reuniunii și în mesajul transmis prin însăși imaginea celor trei lideri așezați la aceeași masă.
Da, fotografia este puternică şi constituie în sine o declarație de politică internațională. Cele trei mari puteri exprimă recunoașterea reciprocă a responsabilităților speciale care le revin în virtutea capacităților lor de acțiune strategică la scară globală. Aceste capacități sunt inegale, iar numeroși observatori au căutat să identifice ierarhia dintre participanți inclusiv în diferențele de protocol ale Chinei față de cei doi oaspeți, american şi rus. Totuși, centrul de greutate al reuniunii nu se află în asemenea detalii, ci în realitatea mai profundă pe care fotografia o surprinde: niciuna dintre cele trei puteri nu poate construi singură o nouă ordine internațională și niciuna nu își poate permite să ignore capacitatea celorlalte de a-i limita libertatea de acțiune.
Da, Statele Unite ale Americii rămân puterea numarul unu a sistemului internaţional, continuă să dispună de cea mai amplă combinație de instrumente de putere de la forța militară și capacitatea de proiecție globală, sistemul extins de alianțe, centralitatea financiară a dolarului, superioritatea în numeroase domenii tehnologice, capacitatea de inovare și puterea de atracție culturală și politică. Acestea reprezintă avantaje structurale care nu pot fi reproduse rapid nici măcar de disciplinata şi ambiţioasa Chină.
Cu toate acestea, Statele Unite sunt o hiperputere în criză. Nu este vorba despre dispariția preeminenței americane, ci despre dificultatea tot mai vizibilă de a transforma resursele sale extraordinare de putere în rezultate strategice durabile. Criza americană are simultan o dimensiune industrială, una economică și una identitară. Dezindustrializarea, polarizarea internă, contestarea consensului politic și dificultatea definirii unui interes național stabil afectează capacitatea SUA de a exercita influenţa globală aşa cum o făcea în trecut.
Da, China reprezintă superputerea aflată pe panta ascendentă. Este deja prima economie mondială în termeni de paritate a puterii de cumpărare, principalul centru manufacturier al planetei și un actor dominant în numeroase domenii industriale, tehnologice critice în competiția globală. Ascensiunea sa este o realitate structurală a sistemului internațional. Dar și puterea chineză are limite importante.
Îmbătrânirea populației, reducerea forței de muncă, dificultățile structurale ale consumului intern și dezechilibrele modelului de creștere reprezintă vulnerabilități pe termen lung. În plus, dependența de piețele externe mai ales cele occidentale, de accesul la tehnologii și de funcționarea lanțurilor comerciale internaționale expune China unor riscuri considerabile în cazul unei confruntări economice prelungite. O altă limitare fundamentală a Chinei este absența unui sistem de alianțe comparabil cu cel american.
Prin urmare, China este o superputere aflată în ascensiune, dar ascensiunea sa nu este lipsită de obstacole şi riscuri. Capacitatea de a deveni centrul economic al lumii nu echivalează automat cu posibilitatea de a organiza și conduce sistemul internațional.
Da, Federația Rusă rămâne un actor strategic de prim-plan în ciuda limitelor evidente. Puterea sa nu se sprijină pe o masă economică și demografică comparabilă cu cea americană sau chineză, ci pe o combinație particulară de instrumente strategice: arsenalul nuclear, geografia eurasiatică având generoasa faţadă arctică navigabilă, capacitatea militară, resursele energetice și influența asupra unor piețe de materii prime critice.
Rusia este indispensabilă oricărei discuții privind limitarea riscurilor nucleare și securitatea strategică globală. În același timp, capacitatea sa de a influența piețele energetice și anumite lanțuri de aprovizionare îi conferă o pârghie internațională mai ales acum în condiţiile situaţiei din Orientul Mijlociu. Eu am numit-o “superputere low cost” care înseamnă posibilitatea de a produce efecte geopolitice globale prin utilizarea unor instrumente strategice a căror eficiență nu depinde direct de dimensiunea economiei naționale sau de masa demografică. Dar această situaţie nu elimină limitele structurale ale Rusiei pe care le-am amintit deja.
Ca o primă concluzie, cele trei mari puteri nu sunt echivalente și nu dispun de aceleași resurse. Ele reprezintă trei tipuri diferite de proiecţie de putere: puterea globală integrată a Statelor Unite, puterea economică și industrială a Chinei și puterea militar-strategică și de resurse a Rusiei.
O a doua concluzie de etapă: capacitățile strategice ale celor trei sunt suficient de importante pentru a influența decisiv evoluția sistemului internațional, dar niciuna nu mai poate proiecta o ordine nici măcar în ariile strategice pe care în teorie le domină şi evident nu îşi pot impune voinţa celorlalte. În aceste condiții, problema nu este eliminarea rivalității, ci administrarea acesteia în interiorul unui cadru care să reducă riscul escaladării necontrolate. O confruntare directă între cele trei puteri ar produce costuri care ar depăși cu mult eventualele beneficii.
De aceea, interesul lor comun, chiar în condițiile unor interese naționale divergente, este menținerea competiției sub pragul unui conflict militar frontal și evitarea situațiilor în care o criză regională ar putea genera o confruntare sistemică. Şi deci din toate aceste perspective, reuniunea de la Shenzhen este o tentativă de stabilire a unor reguli minimale de conviețuire strategică între puteri rivale. Este o recunoaștere a faptului că rivalitatea trebuie să aibă anumite limite dacă acestea doresc să evite erodarea propriilor capacități. De altfel, cele trei au observat şi observă în Ucraina şi în Iran costurile războiului modern.
Consecinţele economice mondializate trebuie luate în calcul. Ele pot afecta nu doar statul vizat, ci și partenerii săi comerciali, piețele globale și economiile care depind de stabilitatea fluxurilor energetice și de aprovizionare. China nu a fost un beligerant direct în aceste două conflicte, dar a urmărit atent lecțiile lor strategice.
O economie cu o asemenea integrare în comerțul mondial precum cea chineză ar suporta costuri considerabile în cazul unui regim extins de sancțiuni, restricții tehnologice și fragmentare a piețelor. Implicarea într-un război de durată îţi limitează libertatea strategică – o altă lecţie pentru cele trei.
Să nu închei aceste rânduri fără comentarea declaraţiei comune! Cele patru puncte ale declarației comune reprezintă un consens minimal necesar pentru avansarea unui proces diplomatic mult mai complex şi de durată.
Primul element, angajamentul pentru reforma Organizației Națiunilor Unite, exprimă recunoașterea implicită a faptului că niciuna dintre cele trei puteri nu poate construi singură o nouă ordine mondială. Cele trei au nevoie de un cadru instituțional cu legitimitate și participare internațională extinsă. ONU rămâne, cu toate problemele şi blocajele sale, cadrul universal în care poate fi negociată o parte importantă a regulilor de funcționare a sistemului internațional.
Al doilea element, referitor la stabilitatea fluxurilor energetice și la creșterea producției și aprovizionării cu produse petroliere rafinate exprimă recunoașterea faptului că securitatea energetică reprezintă o componentă a securității internaționale și că perturbarea fluxurilor de energie poate produce efecte economice și politice care depășesc cu mult regiunea în care apare o criză.
Al treilea element, referitor la imunitățile oficialilor și competența Curții Penale Internaționale, are o semnificație politică și juridică aparte. Criticii pot interpreta această formulare ca pe o concesie făcută Rusiei, în special în contextul mandatului de arestare emis de CPI pe numele preşedintelui Vladimir Putin. Totuşi, găsirea unor mecanisme de oprire a escaladării și de soluționare a crizelor reprezintă prioritatea imediată.
Al patrulea element, angajamentul privind reducerea riscurilor nucleare este probabil cel mai important din perspectiva stabilității strategice. Formula potrivit căreia un război nuclear nu poate fi câștigat și nu trebuie purtat exprimă o recunoaștere fundamentală a caracterului autodistructiv al unei confruntări între puteri nucleare. Dialogul nuclear dintre cele trei puteri este una din condițiile securității sistemului internațional.
Aceste patru puncte nu constituie o nouă ordine mondială și nici un acord asupra principalelor conflicte internaționale, ci o încercare de a identifica acele domenii în care interesele divergente ale marilor puteri pot fi temporar armonizate.
Iar pentru a concluziona într-o frază: Shenzhen reprezintă un început de dialog asupra limitelor rivalității, iar nu un acord asupra unei noi ordini mondiale.