Ștefan Popescu: Vizita la Moscova a directorului CIA. America și Rusia își testează capacitatea de cooperare și compromis

Există o abundență de știri scurse controlat în presa internațională de cea mai bună calitate cu privire la adevăratele motive ale vizitei directorului CIA la Moscova. Și numai acest motiv trebuie să ne dea de gândit. Interpretarea dominantă potrivit căreia John Ratcliffe ar fi mers la Moscova exclusiv pentru a transmite Kremlinului un avertisment privind NATO sau Ucraina este posibilă, nu o neg, dar este insuficientă. Obișnuiți la București să preluăm orice reflecție venită din presa occidentală mainstream, mai ales când aceasta se calchiază pe convingerile noastre, mai mulți comentatori cu mai mare vechime și prestigiu decât mine s-au și grăbit să dea verdictul. Adevărul este că și carierele se construiesc temeinic atunci când te înscrii în trend… Inclusiv aplauzele, preluările, pe scurt gloria nu se obțin mergând contra curentului.

Eu prefer să trec informațiile prin modestul meu filtru propriu pentru că refuz din principiu să devin vector într-o comunicare strategică.

Acestea fiind spuse, stând la București și neavând acces la informații și evaluări confidențiale, ne uităm mai întâi la context. Unde se îndreaptă interesul american în acest moment? În Orientul Mijlociu. Apropierea cu pași repezi a alegerilor pentru jumătatea mandatului impune – a recunoscut-o și președintele Donald Trump în aceste zile, într-una din declarațiile sale date la foc automat presei – ieșirea din teatrul “moyen-oriental” înainte de 3 noiembrie. Se știe că Rusia are o anumită audiență la Teheran și chiar dacă regimul militar iranian s-a bazat în mod covârșitor pe propriile stocuri și pe propriul complex militaro-industrial, totuși o anumită asistență rusă a existat care poate că explică și precizia deosebită cu care au fost lovite obiective americane din regiunea Golfului. Astfel, anunțul aproape imediat după vizita directorului CIA privind întâlnirea dintre Vladimir Putin și preşedintele iranian Masoud Pezeshkian, în marja summitului Organizației de Cooperare de la Shanghai din Kârgâzstan, ne oferă un element suplimentar de analiză.

Să analizăm acum și situația Statelor Unite, inclusiv pe fondul lipsei de interceptori și muniții care i-a și impus o ieșire din războiul de mare intensitate, al limitărilor complexului militaro-industrial de a reface aceste stocuri. Statele Unite se află într-un moment în care trebuie să gestioneze simultan mai multe fronturi: competiția strategică cu China, conflictul prelungit din Ucraina și instabilitatea Orientului Mijlociu având în centru Iranul. O asemenea dispersare a resurselor ridică inevitabil problema priorităților și se pune întrebarea dacă își permit o tensionare suplimentară a relațiilor cu Moscova? Sigur că, de partea sa, Rusia însăși are nevoie de compromisuri și aranjamente cu SUA, iar timpul ne va răspunde ce anume s-a oferit la schimb. Vom observa dacă se va fi schimbat ceva cu privire la loviturile în adâncime executate sub drapel ucrainean, dacă infrastructurile energetice ruse sau centrele logistice din Moscova mai sunt lovite sau dimpotrivă intensitatea scade sau dacă apele se vor mai liniști în Marea Neagră. Ceea ce putem totuși afirma este că ideea unui atac rus apropiat împotriva unei țări NATO nu poate sta în picioare – însăși Rusia nu își permite să își disperseze forțele într-un moment în care obiectivul său militar este apropierea sau chiar străpungerea liniilor de apărare de la Sloviansk și Kramatorsk.

Astfel, vizita domnului Ratcliffe în capitala rusă aparține diplomației strategice în care două puteri rivale își măsoară intențiile, își identifică puncte de convergență, păstrând canale de comunicare care reprezintă în fond o formă de gestionare a conflictului. Ne aflăm într-o perioadă în care marii actori strategici nu mai caută victorii absolute, ci poziții avantajoase, iar acestea se obțin numai prin identificarea acelor domenii în care compromisul servește interesului ambelor.