Ștefan Popescu: Zece motive pentru care SUA au suferit o înfrângere strategică majoră în Iran

După ce a invocat spectrul apocalipsei, președintele Donald Trump anunță pe un ton care vrea să pară victorios că ar fi convenit cu Iranul – prin intermedierea Pakistanului – o încetare a focului limitată la două săptămâni. Gestul trădează pentru SUA o retragere, iar nu o inițiativă.

Suntem în fața unei înfrângeri strategice majore a Statelor Unite – previzibilă de la începutul războiului, dar nefericită pentru noi cei ancorați în orbita occidentală. Cu atât mai puțin pentru România, una dintre verigile cele mai dependente ale sistemului american de alianțe.

Concluziile acestei înfrângeri a Statelor Unite se înfățişează la fel de limpede:

1. Statele Unite nu mai dispun de baza industrială necesară susținerii unui război de mare intensitate. Falia dintre ambiție și capacitate este vizibilă.

2. O problemă, să-i spunem de natură antropologică, există în interiorul aparatului militar american. Episodul retragerii portavionului USS Gerald R. Ford din dispozitivul de luptă nu poate fi redus la explicațiile privind supraîncălzirea bucătăriei şi înfundarea toaletelor.

3. În Orientul Mijlociu, Washingtonul va pierde teren. Monarhiile arabe sunite își recalibrează strategiile de securitate, conștiente de limitele garantului american. Precedentul creat după atacurile houthi asupra Aramco din mai şi august 2019, urmat de apropierea mediată de China între Arabia Saudită și Iran, au indicat de ani buni direcția. Ritmul acestei reconfigurări este destinat să crească în condițiile în care SUA nu au putut să îşi protejeze propriile baze, dar mai ales s-au lăsat ghidate fără rezerve de Israel.

4. Se prefigurează un nou aranjament regional – un triunghi între Turcia, Pakistan și Arabia Saudită – care anunță marginalizarea arhitecturii acordurilor Abraham.

5. China se profilează drept principal beneficiar al eventualei reconstrucții iraniene, capitalizând atât economic, cât și geopolitic.

6. Rusia își consolidează pozițiile pe piața globală a hidrocarburilor, ceea ce va impune ajustări inclusiv în relațiile sale cu aliați tradiționali ai SUA precum Japonia și Coreea de Sud.

7. Interesul american pentru ruta arctică va crește, la fel ca tentația unor aranjamente cu Rusia. Este foarte probabil ca Statele Unite să ajungă la concluzia intrării într-o fază de cooperare şi negociere chiar cu China.

8. Şi în Europa reflexul va fi de diversificare a relațiilor de securitate.

9. Iranul este mai motivat ca oricând pentru a atinge statutul de putere nucleară instalată.

10. Războiul, care a fost şi unul pentru supremația regională între Israel şi Iran, ne-a arătat că Orientul Mijlociu nu mai poate fi controlat dintr-un singur punct, ca de altfel nici scena globală.

Pentru o țară ca România, prioritatea trebuie să fie consolidarea internă şi o politică externă capabilă de dialog cu toate centrele de putere.

AUTORUL RECOMANDĂ:

• Semnificația declarației premierului Bolojan privind renunțarea la veto în Uniunea Europeană
• După o lună de război: un bilanț în favoarea Iranului
• Între Washington şi Kiev, România se vinde mai ieftin decât merită
• După înfrângerea strategică din Iran, o nouă ordine regională: America se repliază, iar România devine avanpost