Ion Cristoiu: Un Guvern cu un ochi la făină și cu altul la slănină

Publicat: 21 10. 2026, 09:31
Actualizat: 21 10. 2026, 09:46

În cel mai recent jurnal din seria „Pastila lui Cristoiu”, publicistul Ion Cristoiu a adus în discuție învestirea noului guvern Luca Niculescu.

„Sincer să fiu, nu m-am ostenit să citesc programul de guvernare al guvernului ultraminoritar Luca Niculescu cu creion în mână din cel puțin două motive. Primul, pentru că experiența mea de 36 de ani de democrație și de veniri, plecări, răsturnări de guverne, moțiuni de cenzură, mi-a spus că programul de guvernare e un document pe care s-ar putea ca istoricii să-l ia în seamă în viitor, dar istoricii clipei nu deoarece el se va îndeplini.

Cu atât mai mult, cu cât așa cum arătam în jurnalul meu video este un program de guvernare care pleacă de la premisa că acest guvern va sta în fruntea țării mult și bine. Am văzut că și UDMR, și PNL, două partide care au asigurat trecerea guvernului au spus că au un acord cu Luca Niculescu și că după șase luni îl dau jos și că acest guvern este așa, un guvern de reparații ca să poată să supraviețuiască țara de la o zi la alta.

Al doilea motiv este faptul că nici acum nu pot să îmi dau seama ce fel de guvern este. În istoria României, a democrației, în istoria postdecembristă, când parvine la putere la guvern, se bazează pe un partid sau o coaliție și partidele respective din coaliție au concurat la alegerile parlamentare și fiecare a adus o ofertă pentru electorat, au fost votate în funcție de cât de tare a sedus oferta lor electorală și când ajung la putere, fie în coaliție, fie singure, aceste partide, prin programul de guvernare, își transpun în practică programul electoral. În cazul guvernului Luca Niculescu avem trei părți alandala, adunate la un loc de nevoia de rectificare bugetară. O parte a guvernului sunt miniștrii PSD. Teoretic, programul ar trebui să transpună în practică programul de guvernare al PSD”, a declarat Ion Cristoiu.

Ion Cristoiu

„Habar nu avem care este programul premierului, proiectul său de țară, viziunea sa”

„O altă parte, un sfert, sunt miniștrii puși de Nicușor Dan care nu a participat la alegerile parlamentare, ci la cele prezidențiale. Nici aici nu văd niciun program electoral în spatele lor și, mai ales, nu văd cum s-ar armoniza cu PSD. PSD are totuși un program electoral propriu. O a treia componentă este premierul. Știm ceva elemente de biografie, că a fost ziarist la RFI. După asta, a fost ambasador, a răspuns de OCDE, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe și atât. Nu a candidat niciodată pe listele unui partid, măcar să vedem că are programul electoral al unui partid.

Nu are niciun vot, nu a scris nicio carte despre România, despre economia României, despre bălțile României, ceva. Este fost gazetar și nu gazetar-comentator, să spui că din scrisul domniei sale poți să vezi o viziune. Habar nu avem care este programul premierului, proiectul său de țară, viziunea sa. Să presupunem că are și el un program. Deci avem un guvern cu trei programe, cu trei șefi. O parte se supune conducerii PSD, o altă parte se supune lui Nicușor Dan și Luca Niculescu se supune lui însuși. Este un guvern ultraminoritar, un guvern chiar de hăis-cea, un guvern alandala”, a conchis Ion Cristoiu.