Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, despre ordonanța traseiștilor: Nu-mi cereți să mă antepronunț

Publicat: 27 08. 2014, 22:27
Actualizat: 01 11. 2016, 05:29

„Vorbim despre lucruri care nu există deocamdată. Nu-mi cereți să mă antepronunț, că nu pot”, a spus Ciorbea.

Întrebat dacă va exista un demers al Avocatului Poporului sau instituția va aștepta ca partidele să facă o contestație a Ordonanței, pentru a analiza dacă o va ataca, Ciorbea a răspuns: „În principal reacționăm. Numai în cazuri deosebit de grave acționăm. În rest, reacționăm. Însă nu-mi cereți să fac declarații și să mă antepronunț, că nu e cazul, sincer”.

El a spus că instituția Avocatul Poporului va studia OUG dacă aceasta va fi adoptată de Guvern și va aștepta și argumentele partidelor.

„Sigur că vom studia, dar așteptăm și argumentele partidelor și vom vedea atunci”, a mai spus Ciorbea.

Guvernul se va reuni joi în ședință, ținând cont că Parlamentul își începe sesiunea de toamnă la 1 septembrie, pentru adoptarea mai multor ordonanțe de urgență, printre care și cea prin care aleșii locali au posibilitatea, timp de două săptămâni, să își aleagă partidul fără să își piardă mandatul.

Surse oficiale au declarat agenției MEDIAFAX că Guvernul va discuta joi ordonanța de urgență privind migrația politică a aleșilor locali. Potrivit acestora, ministerele mai au încă de făcut unele observații la ordonanță, aceasta nefiind discutată încă la nivelul Executivului.

Primarii, președinții consiliilor județene, consilierii locali și consilierii județeni, precum și candidații declarați supleanți vor avea la dispoziție zece zile pentru a-și exprima în scris opțiunea cu privire la partidul politic din care doresc să facă parte, fără a risca să-și piardă funcția.

„Pentru anul 2014, prin derogare de la prevederile art. 9 alin. (2) lit. h1) și art. 15 alin. (2) lit. g1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență primarii și președinții consiliilor județene, consilierii locali și consilierii județeni, precum și candidații care au fost declarați supleanți, isi pot exprima în scris opțiunea cu privire la partidul politic din care doresc să facă parte, fără ca aleșii locali respectivi să-și piardă calitatea dobândită în urma alegerilor”, se arată în proiectul de ordonanță de urgență.